Formaţia Zenit Sankt Petersburg, antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1, de liderul Spartak Moscova, într-un meci din etapa a 23-a a campionatului Rusiei.
Pentru Spartak au înscris Quincy Promes (22) și Aleksandr Samedov (80), iar pentru Zenit a înscris Artem Dziuba (66).
În clasament, pe primul loc se află Spartak Moscova, cu 54 puncte, urmată de ȚSKA Moscova, 44 p, Zenit St Petersburg, 43 p, FC Krasnodar, 38 p, etc.