Unul dintre cei mai talentați jucători ai CFR-ului, Răzvan Horj, a avut o reacție neașteptată când a aflat că e pe lista de transferuri a Stelei din vară.
Fundașul central de 21 ani a declarat că interesul manifestat de Steaua îl bucură, dar prima sa opțiune rămâne CFR. Cele două formații se vor întâlni luni, în a doua zi de Paște, de la ora 20:30, pe arena din Gruia. Meciul va conta pentru etapa a șasea din play-off.
"Un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună, echipa de pe primul loc. Dacă reușim să luăm cele trei puncte eu zic că putem să ne batem la titlu. Pe mine lucrul ăsta mă bucură, mă motivează, dar eu am contract cu această echipă și prima mea alegere o să fie CFR Cluj. Îmi place foarte mult aici, este o echipă foarte bună, un grup unit și mi-ar plăcea să fac parte și din sezonul următor", a spus Horj.
Răzvan Horj a debutat în echipa de seniori a lui CFR Cluj pe 24 iulie 2016, când a intrat pe finalul întâlnirii cu Concordia Chiajna, din prima etapă a campionatului. Până acum a strâns 22 apariții pentru ardeleni.
350.000 euro este cota de piață a lui Horj, conform transfermarkt.com.
Un alt fundaș central al "feroviarilor", Ionuț Larie (30 ani), se află la rândul său pe lista "roș-albaștrilor". Acestuia îi va expira înțelegerea cu CFR la vară. Larie joacă în Gruia din 2014, iar în acest sezon a evoluat în toate cele 31 meciuri disputate până acum în campionat.
Fotbalistul român este cotat la 1 milion de euro pe transfermarkt.com.
Într-o declarație făcută pentru
ziuadecj.ro, președintele clubului, Iuliu Mureșan, a dat de înțeles că nu îl va ceda pe Horj, iar în privința lui Larie va avea în vedere prelungirea contractului.