Antrenorul brazilian Zico şi-a reziliat contractul cu gruparea uzbecă Bunyodkor şi va fi numit pe banca tehnică a formaţiei ŢSKA Moscova, informează L'Equipe.
Antrenorul în vârstă de 55 de ani îi va urma la conducerea tehnică a echipei moscovite lui Valeri Gazzaev, care şi-a dat demisia din acest post la începutul lunii decembrie 2008.
ŢSKA Moscova este calificată în şaisprezecimile de finală ale Cupei UEFA, rundă în care o va întâlni, în dublă manşă, pe Aston Villa.
Gazzaev a antrenat pe ŢSKA Moscova în perioada 2004-2008, iar la cârma formaţiei ruse a obţinut o Cupă UEFA, trei titluri de campion naţional, trei Cupe ale Rusiei şi o Supercupă.
De cealaltă parte, brazilianul Zico a mai pregătit de-a lungul carierei sale de antrenor naţionala Japoniei şi echipele de club Kashima Antlers, Fenerbahce Istanbul şi Bunyodkor.