Directorul Şcolii de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Rădulescu, a declarat că tehnicianul Ion Balaur nu poate ocupa funcţia de antrenor principal al echipei Gloria Buzău deoarece nu deţine licenţa Pro.
"
M-au sunat cei de la Buzău să mă întrebe dacă Balaur poate fi antrenor principal. Dar nu se poate, pentru că el nu deţine licenţa Pro şi regulamentul nu permite să fie principal în Liga I fără acest document. Nici Iftodi, pe care vor să-l puna secund, nu are licenţa Pro. Balaur şi Iftodi au doar licenţa A, ceea ce le permite să fie maxim secunzi", a spus Rădulescu.
Oficialul FRF susţine că până acum nici despărţirea antrenorului Mario Marinică de Gloria Buzău nu a fost clarificată. "
Noi n-am primit de la Buzău până acum nici rezilierea contractului fostului antrenor, Mario Marinică. În evidenţele noastre Marinică este în continuare antrenor principal. Nu ştiu ce vor face conducătorii de la Buzău, o să vedem ce soluţie vor găsi", a adăugat Rădulescu.
Conform unei surse din interiorul clubului buzoian, oficialii intenţionează să îl păstreze doar în acte pe Mario Marinică în funcţia de antrenor principal, iar Ion Balaur să activeze ca antrenor secund. "
Va trebui să analizăm serios această problemă nou ivită. Nu prea este de joacă cu aşa ceva. Nu are rost să riscăm inutil, să vedem ce soluţii vom găsi", a spus sursa citată.
Luni era programată o conferinţă de presă în cadrul căreia Ion Balaur şi Daniel Iftodi urmau să fie prezentaţi oficial în funcţiile de antrenor principal, respectiv antrenor secund ai echipei Gloria Buzău.