Directorul sportiv al echipei de fotbal Dinamo, Ionel Dănciulescu, speră ca meciul cu Astra Giurgiu, programat, sâmbătă, în ultima etapă a play-off-ului Ligii 1, să fie ultimul pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, iar arena să intre în cele din urmă în programul de reabilitare pentru organizarea în România a EURO 2020.
"Sper ca acesta să fie ultimul meci pe acest stadion. Așa sper, iar la finalul meciului cu Astra să ne bucurăm pentru o victorie. Suporterilor le dau eu voie să ia toate scaunele, numai să vedem o dată că se va construi un nou stadion aici", a declarat, vineri, într-o conferință de presă, Ionel Dănciulescu.
La 27 februarie, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunța că există riscul ca stadionul "Dinamo" să nu intre în planul de modernizare pentru organizarea în România a EURO 2020. El menționa că arena are mai mulți proprietari, printre care ACS FC Dinamo București, societate aparținând fostului acționar majoritar al clubului de fotbal, Nicolae Badea.
Ulterior, reprezentanții Clubului Sportiv Dinamo București și ACS FC Dinamo București au avut mai multe întâlniri pentru a se pune de acord privind demersurile necesare și legale pentru realizarea, prin Compania Națională de Investiții, a Obiectivului de Investiții "Complexul Sportiv Dinamo - Stadion Central".
În ultimele luni, suporterii dinamoviști au solicitat în mai multe rânduri rezolvarea situației, afișând bannere în timpul partidelor cu inscripția "Vrem stadion fără pistă".
La 10 mai, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat Asociației Club Sportiv FC Dinamo București, aparținând fostului finanțator al grupării de fotbal, Nicolae Badea, să renunțe la contractul de asociere cu CS Dinamo care îi oferă dreptul de folosință asupra Stadionului Dinamo pentru ca arena să poată fi reabilitată în planul de modernizare pentru organizarea în România a EURO 2020.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Națională din Capitală. UEFA obligă țările organizatoare să pună la dispoziție alte patru stadioane la standarde internaționale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naționale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid și Dinamo.