CSM Politehnica Iaşi pleacă astăzi, cu avionul, la Timişoara, unde duminică va juca în compania ACS Poli. Ultimele informaţii legate de pulsul echipei ieşene au fost oferite ieri, într-o conferinţă de presă la care au participat antrenorul Eugen Neagoe şi fotbalistul Alessandro Caparco. Ambii s-au arătat optimişti că echipa va continua seria rezultatelor pozitive din ultima perioadă.
"Ne aşteaptă o deplasare grea. Timişoara, chiar dacă acum e pe loc de baraj, e o echipă care după cum a jucat putea să se situeze mai sus. Are jucători şi antrenor cu experienţă, nu ne va fi uşor. Totuşi, ne dorim nu numai să rămânem neînvinşi în play-out, ci să şi câştigăm" a spus tehnicianul, completat de portar: "Va fi un meci foarte important pentru noi, pentru că ne-am putea distanţa faţă de alte echipe în fruntea play-out-ului. Şi pentru Timişoara este un meci important, poate chiar capital după ce au pierdut la Chiajna. Timişoara e o echipă grea, cu un antrenor foarte bun, joacă foarte bine fazele fixe, ne-a pus mereu probleme. Chiar dacă meciul va fi foarte greu, ne-am pregătit foarte bine pentru a lua cele trei puncte".
Misiunea oaspeţilor este îngreunată de problemele de efectiv. "Mihalache, Ţigănaşu, Vasile Gheorghe şi Bădic nu vor face deplasarea din cauze medicale. În plus, Sato şi Ştefănescu sunt incerţi. Am cooptat în lot trei juniori, Danale, Moldovan şi Asăvoaie", a anunţat Neagoe.
De probleme de lot se plânge şi antrenorul gazdelor, Ionuţ Popa: "Pe lângă faptul că am un lot subţire, Šoljić este suspendat, iar patru jucători au probleme medicale. Este vorba de Doman, Pedro Henrique şi Scutaru", a spus tehnicianul care este şi acum apreciat în Copou pentru ceea ce a făcut pentru fotbalul ieşean. Popa s-a plâns şi de faptul că echipa este foarte obosită ca urmare a programului intens pe care îl are (ACS Poli a ajuns până în semifinalele Cupei României şi în finala Cupei Ligii) şi a programărilor partidelor. "Am ajuns să jucăm meciuri din campionat în devans, jucăm din două în două zile, echipa se resimte. În plus, după meciul pierdut la Chiajna a apărut şi o presiune suplimentară, a clasamentului. Jocul cu Iaşul va fi decisiv. Dacă nu câştigăm, cred că retrogradăm", a precizat tehnicianul.
CSM Politehnica Iaşi va juca duminică la Timişoara, contra ACS Poli, în etapa a 10-a a play-out-ului Ligii 1. Partida va începe la ora 18:00.