Tehnicianul echipei Concordia Chiajna, Dan Alexa, a declarat luni seară, după meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, pierdut cu scorul de 2-3 după un gol primit în minutul 90+4, că formaţia sa a avut jocul în mână şi a fost naivă în apărare.
"Am ratat ocazii imense chiar şi la 2-2, am fost naivi, n-ai voie să te aperi la ultimă fază în felul ăsta. Dacă eşti prost, pierzi când practic aveai jocul în mână. Felicit Pandurii, bravo lor. Am luat gol din nimic, a fost ofsaid la golul trei şi cam ăsta a fost meciul. Când ai în minutul 90+3 corner şi scapă pe contraatac şi au ocazie de poartă... E naivitate şi au plătit-o. Când egalezi în minutul 90 şi ai apoi situaţie cu poarta goală şi nu dai gol, ai corner în minutul 90+2 şi primeşti gol în minutul 90+3 e prostie", a spus Alexa.
Formaţia Pandurii Târgu-Jiu învins, luni seară, la Drobeta Turnu-Severin, cu scorul de 3-2, echipa Concordia Chiajna, în ultimul meci al etapei a zecea a play-out-ului Ligii 1, în care a revenit de la 0-1 şi ultimele goluri au fost înscrise în minutele 90 (oaspeţii) şi 90+4 (gazdele).
Au înscris Paul Batin (65, 90+4) şi Yasin Hamed (75) pentru Pandurii, respectiv Ovidiu Herea (6) şi Valentin Munteanu (90) pentru Concordia.