Mijlocașul lui CFR Cluj, Ciprian Deac (31 ani), este curtat în continuare de Steaua Bucureşti. Cu toatea astea, "feroviarii" nu vor să renunțe atât de ușor la fostul internațional.
Patronul Stelei, Gigi Becali, susține că Deac va veni la echipa sa dacă CFR nu iese din insolvență pe 26 mai. "Mi-a promis el", a spus Becali.
Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a afirmat însă că Ciprian Deac are contract cu formația din Gruia și nu va renunța la el decât dacă va primi o ofertă concretă. "E jucătorul nostru, nu poate fi luat gratis. Îl dăm doar contra unei sume de bani", a spus oficialul "ferovarilor" pentru
ZIUA de CLUJ.
- 700.000 euro este cota de piață a lui Deac, conform transfermarkt.com
Antrenorul echipei din Gruia, Vasile Miriuță, nu-și dorește nici el să-l piardă pe mijlocașul de 31 ani. Tehnicianul ardelenilor vrea să construiască o formație puternică în jurul lui Deac și Camora.
Steaua Bucureşti îl monitorizează pe Deac încă din luna martie. La un moment dat, Becali declara că a obținut acordul verbal al jucătorului. Mutarea nu s-a concretizat însă.
Ciprian Deac a revenit la Cluj în ianuarie 2017, din postura de jucător liber de contract. Jucătorul român a evoluat ultima dată la FC Tobol, din Kazakhstan. Actuala înțelegere cu "feroviarii" este valabilă pentru următorii 3 ani.
6 goluri a reușit Deac în acest an, unul dintre ele chiar împotriva Steaua Bucureşti-ului. La echipa națională, Ciprian Deac are 11 selecții.