Finanțatorul clubului de fotbal Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat că se bucură foarte mult pentru
câștigarea Cupei Ligii, primul său trofeu de la preluarea grupării alb-roșii, și a precizat că speră să vină și altele cât mai repede.
"Este primul trofeu pe care îl câștig de când am venit la Dinamo. Mă bucur foarte mult și sper ca următoarele să vină cât mai repede. Am fost aproape de câștigarea titlului, însă am încheiat totuși nesperat pe locul 3. Noi ne propusesem ca obiectiv să ne clasăm pe podium în Liga 1 și am realizat acest lucru. Pentru anul viitor vrem mai mult. Urmează să facem o echipă mai bună, o echipă cu care să tragem la titlu", a spus Negoiță după finala cu ACS Poli Timișoara.
Acționarul majoritar al clubului Dinamo speră ca stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare să fie reconstruit în planul de modernizare pentru organizarea în România a Euro 2020: "Sunt foarte supărat. Sper să se construiască noul stadion pentru că Dinamo nu mai poate juca acolo. Arată foarte rău acel stadion".
Echipa de fotbal Dinamo a câștigat în premieră Cupa Ligii, după ce a învins în finală formația ACS Poli Timișoara cu scorul de 2-0 (2-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din Capitală. Ambele goluri ale lui Dinamo au fost reușite de atacantul slovac Adam Nemec (minutele 6 și 26). Dinamo va primi un premiu de 400.000 euro pentru câștigarea competiției, în timp ce finalista va fi recompensată cu 175.000 euro.