Italianul Devis Mangia a fost numit în funcția de antrenor al echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, a anunțat, marți seara, clubul din Bănie, pe site-ul său oficial.
"Devis Mangia este antrenorul care va conduce Universitatea Craiova la revenirea în Europa", a anunțat sursa menționată.
Tehnicianul italian în vârstă de 42 de ani are experiență în Serie A, unde a pregătit formația Palermo, dar cea mai importantă performanță din cariera sa este accederea în finala Campionatului European Under-21 din 2013 cu o echipă din care făceau parte Verratti și Insigne.
După aceea a mai pregătit echipele Spezia, Bari și Ascoli (2015-2016), de la care a demisionat din motive de sănătate.
Totodată, Universitatea Craiova a anunțat încheierea colaborării cu antrenorul principal Gheorghe Mulțescu, cu care "alb-albaștrii" au ocupat locul 5 în Liga 1 și au ajuns până în semifinalele Cupei României.
"Suntem la capătul unui sezon de fotbal spectacol, ofensiv, croit pe spiritul nostru, al oltenilor. O stagiune trăită cu emoții, în care am visat până la final. Și în mare măsură, toate acestea i se datorează lui Gheorghe Mulțescu. Antrenorul care a preluat echipa în vară a reușit, într-un singur sezon, să-i redea bucuria fotbalului iute, croit pe atac", se arată în comunicatul clubului.
CS Universitatea va evolua în turul al doilea preliminar al Europa League.