Chiar dacă pe teren echipa nu mai arată nimic de luni bune, conducerea FC Botoşani încearcă să găsească noi căi spre a atrage suporterii spre stadion.
Astfel, de ieri, FC Botoşani are un nou parteneriat important, internaţional, compania multinaţională, "Cashback World". Aceasta va pune gratuit la dispoziţia fanilor FC Botoşani nişte carduri de cumpărături personalizate, care pot aduce economii între 1%-5%, în timp ce 1% din valoarea cumpărăturilor va merge către FC Botoşani. "Acest card personalizat FC Botoşani va fi distribuit în mod gratuit susţinătorilor botoşăneni, care, prin intermediul cumpărăturilor de zi cu zi la partenerii Cashback World vor primi și ei înapoi o parte din banii cheltuiți. În plus cei care vor lua acest card gratuit de la sediul clubului până vineri inclusiv, vor intra gratis la meciul cu Pandurii Târgu Jiu. De asemenea, un procent din valoarea fiecărei cumpărături va fi destinat proiectelor de dezvoltare ale clubului. Suntem siguri că suporterii FC Botoşani vor fi bucuroşi să dea o mână de ajutor clubului. Toţi putem sprijini clubul. Chiar şi firmele din oraş care vor să îşi mărească rulajele prin intermediul acestui proiect o pot face având ca punct de referinţă clubul. Comunitatea nu va avea decât de câștigat: cu bani înapoi la fiecare cumpărătură, cu rulaje mărite pentru firmele locale și prin susținerea echipei de suflet. Deci avem o situație win-win-win", a declarat Cătălin Anton, director executiv al FC Botoşani.
"Cashback World" este o comunitate cu peste 60.000 de firme partenere şi mai bine de şase milioane de cumpărători în 47 de ţări, formaţia locală fiind prima echipă de fotbal din România parteneră cu această multinaţională. Pentru moment, în judeţ există 10 astfel de parteneri, urmând ca acest număr să crească în viitorul apropiat.