Conducerea FC Botoşani a stabilit programul echipei premergător noului sezon competiţional al Ligii 1 care va debuta pe 15 iulie.
Jucătorii lui Costel Enache vor reveni din vacanţă luni, 19 iunie, urmând ca la ora 18:00, la care este programată reunirea, să facă primul antrenament sub bagheta noului tehnician al echipei.
"La reunire vor fi prezenţi jucătorii care sunt sub contract cu noi, inclusiv cei care au fost împrumutaţi la alte formaţii, dar şi nişte juniori promiţători. Marţi şi miercuri, Costel Enache îi va vedea la lucru pe toţi în două jocuri-şcoală după care se va decide asupra lotului pe care îl va deplasa în cantonament. Noi ne dorim ca până la plecarea în perioada de pregătire centralizată să avem în proporţie de 99% lotul definitivat. E posibil ca în cantonament să mai vedem unul maxim doi jucători", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.
Lotul pregătit de Costel Enache va efectua vizita medicală în două serii, la Iaşi, săptămâna viitoare, urmând a pleca în cantonamentul centralizat din Austria pe 25 iunie, revenire în municipiu urmând a avea loc pe 6 iulie.
"În Austria vom susţine patru jocuri de verificare. Printre posibilii adversari se numără Dinamo Kiev. La fel ca şi în celelalte stagii de pregătire vom avea amicale tari", a adăugat Şfaiţer.