FCSB a învins formația belgiană Waasland-Beveren cu scorul de 3-0 (1-0), marți, la Doorwerth, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Olanda.
Echipa antrenată de Nicolae Dică s-a impus prin golurile marcate de Constantin Budescu (28, 74) și William De Amorim (52).
Budescu a avut și o bară în acest meci, în min. 35.
FCSB a evoluat în formula: Fl. Niță (Stăncioiu, 64) — G. Enache (Junior Morais, 46), Larie (L. Filip, 81), Bălașa (Tudorie, 79), Momcilovic (Pleașcă, 79) — Pintilii (V. Mihalcea, 75), Filipe Teixeira (Ov. Popescu, 58) — R. Grecu (D. Man, 67), Budescu (V. Achim, 75), De Amorim (Jakolis, 77) — Gnohere (Fl. Tănase, 46).
Ultimul meci amical al ''roș-albaștrilor'' va avea loc pe 7 iulie, tot la Doorwerth, cu o altă echipă belgiană, KV Oostende.