S-a încheiat şi runda a 3-a, etapă la finalul căreia FC Botoşani s-a instalat în fruntea clasamentului, după ce a stabilit cea mai mare diferenţă de scor din acest sezon, 5-1 cu Sepsi Sf. Gheorghe. Au urmat două premiere, întâia victorie izbutită de Flavius Stoican pe banca grupării din Copou (1-0 la Chiajna) şi primul punct în Liga 1 Betano pentru Juventus (0-0 FC Voluntari).
CFR Cluj s-a impus la Mediaş fără drept de apel, scor 3-0, printre marcatori numărându-se şi Culio, cel care a înscris în campionatul României după o pauză de aproape șapte ani (28 noiembrie 2010, FCSB - CFR 2-2).
Ziua de duminică a programat două derby-uri europene, Viitorul -Dinamo 0-1, dobrogenii rămânând şi de astă dată fără succes pe teren propriu în faţa "alb-roşilor", şi FCSB - CS U Craiova1-1, meci în care Alexandru Băluţă a marcat pentru a treia rundă la rând.
În fine, ultimul joc le-a adus faţă în faţă pe Astra şi Poli Timişoara. Au câştigat giurgiuvenii cu 3-0, printre cei care şi-au trecut numele pe tabelă aflându-se şi Piotr Polczak, marcator în premieră.
Potrivit lpf.ro, etapa a 3-a a consemnat șapte debuturi, trei autohtoni (toţi jucători sub 21 de ani) şi patru străini. Iată care sunt aceştia: Papsys Marius (Sepsi), Veress Zsambor (născut în 1999 / Sepsi), Stoian Relu Marian (născut în 1996 / Juventus), Sesar Ivan (Juventus), Katsikas Giorgios (Dinamo), Almeida Ferreira Tiago (CS U Craiova) şi Benzar Daniel Dumitru (FCSB / născut în 1997).
Nu în ultimul rând, trebuie notate două cifre rotunde: Alexandru Buziuc, meciul 50 în Liga 1 şi Costin Lazăr, a 250-a prezenţă pe prima scenă
RomanianSoccer