O etapă intermediară lipsea pe acest "cuptor", de până și amorfii conducători din fotbalul nostru s-au prefăcut că se răzvrătesc pe o asemenea măsură. În cele din urmă s-a jucat și n-a murit nimeni, ceea ce chiar că este un succes. S-a dat explicația că este prea aglomerat calendarul. Păi cine i-a pus să adopte sistemul ăsta cretin play-off/play-out, care a mărit calendarul, cu toate că pe vremea când erau numai 34 de etape se vorbea ca numărul acestora să se reducă. Și de la 34 s-a ajuns la 36 și 40 de etape!
Derby-ul etapei a fost la Cluj, unde CFR a învins Dinamo cu 1-0, în urma unui penalty controversat. Dacă era vorba de altă echipă, poate aș mai fi dezvoltat subiectul, însă la mijloc fiind Dinamo cea cu un bogat istoric al greșelilor de arbitraj favorabile, doar pot să constat că se mai întâmplă să mai fie și lupi mâncați de oi. Altfel, meciul, din cele văzute, ar fi trebuit să se încheie egal, fiecare dintre echipe arătându-și superioritatea în câte-o repriză, CFR în prima, Dinamo în a doua. CFR este acum pe locul 2, are mai multe puncte decât cele creditate ca principale contracandidate la titlu, Steaua și Dinamo, însă e prematur să spunem că s-a desprins, dar ceva fiori reci, chiar și pe această caniculă, tot îi dă lui Becali, care tocmai și-a luat jucării noi, căci cumpărate în anii trecuți nu prea îi mai plac. Dacă va pierde și de această dată titlul, va începe să se obișnuiască să investească masiv doar pentru pentru a-și consolida… locul 2 sau poate chiar 3, 4, 5. Iar în această etapă echipa sa chiar a făcut ceva în acest sens, prin acest egal acasă cu o aut-sideră pe care CFR o învinsese chiar la ea acasă.
Viitorul încă nu-și revine și ca s-o reușească și-a vândut cei mai buni jucători Stelei... Știu, e nevoie de bani, dar mi se părea normal ca Hagi să nu mai facă nici un fel de afaceri cu cel care a vrut să-i facă rău, mult rău și nu numai în această vară. Dar în final e treaba lui. Să nu plângă dacă va pierde la Steaua, bătut chiar de copiii lui și “finul" îi va râde din nou în nas.
Chiar dacă suntem la început, e de lăudat încă o dată acest start neașteptat de bun al FC Botoșani.
Cifre
# Pentru CFR Cluj triumful cu Dinamo a însemnat cea de-a 300-a victorie în primul eșalon. # FC Voluntari a izbutit să-i ia primul punct lui Viitorul, fiind a 5-a confruntare între cele două în campionat. # Gaz Metan a marcat golul 400 (prin Curtean) în Liga 1. # FC Botoșani a urcat pe locul 50 în clasamentul all-time, depășind pe Gloria Arad. # Vasile Miriuță (Concordia) s-a aflat la cel de-al 100-lea său meci pe prima scenă ca antrenor principal. # Flavius Stoican (CSMP Iași) a primit golul 100 ca antrenor principal de prim-eșalon. # Doi arbitri asistenți au ajuns la "tușe" rotunde pe prima scenă: Daniel Hulubei (Vaslui) la a 100-a, iar Adrian Popescu (Craiova) la a 50-a. # A apărut și primul penalty ratat, și ce ratare!, Gustavo de la CSU Craiova în meciul cu Juventus. # Artean (ACS Poli) și Briceag (CSU Craiova) au jucat pentru a 50-a oară în Liga 1. # Au debutat: Radunović (Astra), Špehar (Concordia), Carabela (Juventus), Petrariu și Trandafirescu (ambii FC Voluntari). # Primele goluri pentru Platini (CSMP Iași) și La. Manole (Gaz Metan).