Fotbalistul Mirel Rădoi, transferat de la Steaua la Al Hilal, a declarat că în opinia sa cel mai potrivit succesor al său ca purtător al banderolei de căpitan al echipei din Bulevardul Ghencea ar fi Petre Marin.
"
Dacă ar fi după mine, noul căpitan al Stelei ar trebui să fie Petre Marin. E un lider înnăscut, a mai fost căpitan. Are o vârstă, ştie cum să aplaneze un conflict, ştie cum să facă faţă atmosferei din vestiar, cred că el e cel mai potrivit", a spus Rădoi la Gsp TV.
El a precizat că dacă Al Hilal ar fi fost o echipă mediocră, nu ar fi acceptat un astfel de transfer. "
Dacă Al Hilal era o echipă care se bătea la locurile 5-6, nu m-aş fi dus. Avem ca obiectiv câştigarea titlului şi să ajungem în finala Ligii Campionilor Asiei", a explicat Rădoi.
Mirel Rădoi a menţionat că va încerca la Al Hilal să joace la fel de bine ca la Steaua, pentru a rămîne în vederile selecţionerului României. "
Voi răspunde convocării ori de cîte ori va fi nevoie de mine", a adăugat fotbalistul.
Rădoi a fost cedat de Steaua la Al Hilal în schimbul sumei de şase milioane de euro, el urmând să aibă un salariu anual de 1,4 milioane de euro. Fostul căpitan al Stelei a semnat un contract pe trei ani.