Antrenorul formaţiei Dinamo, Vasile Miriuţă, consideră că nu îl poate ţine cu forţa pe atacantul Adam Nemec dacă acesta va dori să se transfere la FCSB şi spune că finalizarea tranzacţiei depinde de dorinţa jucătorului.
“Nemec s-a întors ieri de la naţională, îmi pare rău că au ratat barajul. Dar el nu e afectat, a dat două goluri. Noi ne dorim ca el să rămână la noi, dar ştiţi cum e, e şi alegerea jucătorului. El trebuie să se concetreze pe meciul de luni şi apoi vom vedea. Dacă el îşi va dori să plece şi clubul va avea ofertă bună, orice este posibil. Nu poţi să ţii un jucător cu forţa mai ales atunci când îi expiră contractul în câteva luni. Dar el deocamdată e la noi şi sperăm să rămână la noi. La ora actuală e cel mai bun atacant din România. Eu am spus că nu am mai lucrat cu un atacant atât de bun ca el. Şi după meciul cu FCSB, când a jucat foarte bine. E şi un jucător de mare caracter. Patronul ştie mai bine, dacă aş avea eu vreo 20 de milioane poate că l-aş convinge, dar nu îi am. I s-a făcut o ofertă, acum depinde de jucător”, a declarat Miriuţă într-o conferinţă de presă.
Tehnicianul nu ştie încă dacă se va baza pe portarul Jaime Penedo la meciul cu Juventus Bucureşti la meciul de luni, după ce acesta a fost la lotul echipei naţionale a statului Panama, calificată în premieră la Cupa Mondială din Rusia: “Să vedem dacă mă bazez pe Penedo, să vedem în ce stare e, cât a sărbătorit pe acolo. Numai el ştie ce făcut, dacă îl văd că doarme vreo două zile, asta e. E singurul jucător calificat din LIga I şi e foarte bine că e la noi la Dinamo. Nu am vorbit cu el, nu l-am deranjat după petrecerea aia. El nu prea bea, dar de băut, poate să dea”.
Vasile Miriuţă e convins că a reuşit în pauza competiţională de două săptămâni să-i cunoască mai bine pe jucători şi că echipa va arăta mult mai bine la următoarele partide. “Cred că am reuşit să-i cunosc mult mai bine în aceste două săptămâni pe jucători şi sigur vom arătat mult mai bine, asta v-o pot garanta. Deocamdată nu mă gândesc la transferi de jucători, pentru că am jucători foarte buni, mă bazez pe ei. Vom vedea la iarnă. Eu am toată încrederea în ei. Au mai fost unele mici probleme, peste tot sunt, dar ne-am aşezat la masă le-am discutat, le-am rezolvat, şi gata. Trebuie să tragem toţi la aceeaşi căruţă, altfel nu se poate”, a mai spus Miriuţă.
Mijlocaşul Paul Anton consideră că plecarea lui Adrian Mutu ca manager sportiv la FRF este o pierdere pentru Dinamo, dar speră ca echipa sa va reuşi să redreseze situţia din clasament. “Adrian Mutu era apropiat de vârstă cu noi şi eram mereu în contact însă fiecare îşi alege drumul în viaţă. Merge la echipa naţională, cred că asta şi-a dorit. Domnul Negoiţă va decide dacă va aduce pe altcineva în locul noi. Noi trebuie să fim concentraţi să facem meciuri cât mai bune şi să urcăm în clasament. Nu e chestie plăcută că nu am mai câştigat de mult. Presiune în plus nu e, la Dinamo mereu e presiune, noi trebuie să dăm dovadă de caracter şi să redresăm situaţia. Eo atmosferă bună în cadurl echipei, toţi avem acelaşi obiectiv. Nu e nicio problemă în sânul echipei”, a spus Anton.
FC Dinamo a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, semnarea unui parteneriat cu Cashback World operated by Lyoness, o comunitate de cumpărători care economiseasc bani atunci când fac achiziţii de la partenerii comerciali.
“L-am folosit şi în Germania şi la Budapesta, cred că am de vreo 7 ani card Lioness. Şi pe Slovacia, şi pe Austria l-am folosit. Au intrat nişte bani, chiar dacă nu mulţi. Important este acest parteneriat, pentru că Dinamo îşi doreşte dezvoltarea centrului de copii şi juniori. Acel procent din vânzări pe care le vor face suporterii ne vor ajuta la centrul de copii şi juniori. Şi suporterii vor fi mulţumiţi că vor avea acea reducere. Sper să fie de bun augur. Din câte am înţeles au băgat vreo 500.000. Sperăm să putem face şi transferuri mai bune”, a declarat Miriuţă.
În România, suporterii dinamovişti vor putea beneficia de reduceri prin intermediul unui card la cumpărături efectuate la 650 de parteneri ai Cashback World operated by Lyoness.
“Suntem foarte mândri şi foarte bucuroşi că avem oportunitatea de a face parte din familia Cashback World. Ştim bine că echipe mari precum Rapid Viena, Slavia Praga sau Legia Varşovia fac parte din Cashback World. Un lucru important este că suporterii pot ajuta clubul, prin aplicaţia care e disponibilă pe orice telefon. E o oprtunitate pentru noi, o deschidere către Europa. Şi noi ne vom bucura de oportunităţile oferite”, a spus mijlocaşul Paul Anton.