Două derby-uri pentru câteun palier a oferit această rundă: unul pentru primele locuri, celălalt pentru un loc în play-off. Ambele au fost adjudecate de una dintre combatante mult mai ușor decât era de anticipat, ba scorurile, și așa destul de severe, puteau fi și mai mari.
Steaua a dominat-o din toate punctele de vedere pe CSU Craiova. Poate fi invocat doar golul primit foarte repede, practic partida începând de la 0-1. Însă desfășurarea ulterioară a ostilităților a arătat că există o clară diferență valorică între cele două. Ba mai mult, Steaua a bătut formația olteană în inferioritate numerică. Nu, n-am înnebunit, într-adevăr nu a s-a acordat vreun cartonaș roșu, dar aportul lui Larie a fost ca și când aproape că nu ar fi existat. Totodată acest meci a mai arătat că CSU Craiova a izbutit toate raidurile acelea în viteză pe lângă apărările adverse, fazele lucrate cu succesiuni interminabile de pase ca și acele goluri spectaculoase, de fapt tot ce a impresionat până acum, doar cu echipe modeste, față de care este într-adevăr mai bună. Dar, când încearcă sară mai sus, ștacheta cade din prima. Îmi place-ori nu, trebuie să recunosc că Steaua este la acest moment cea mai în formă echipă, arătând că se descurcă bine și pe plan internațional. Dacă întrecerea s-a încheia la finele sezonului regular, ar ieși campioană fără emoții. Iar Nicolae Dică (în foto), despre care credeam că este o păcăleală și astfel o nouă țeapă pentru finanțator, a demonstrat că are potențial ca tehnician, meritând felicitări. Iar condițiile sale de muncă nu sunt printre cele mai lejere. O să mi se spună că are jucători foarte buni pentru Liga 1. Așa e, însă mai toți sunt caractere dificile în care orgoliile explodează, motiv pentru care trebuie să se poarte cu ei precum cu niște vase de cristal; finanțatorul echipei este instabil și de aceea îl poate pune adesea în situații dificile, chiar penibile, totodată fiind fatal să se bazeze pe susținerea acestuia; în jurul său, la fel, are prieteni care peste noapte îi pot deveni dușmani. Așadar, până acum e pe val. Revenind la dispută, să tot vezi cum te bate Steaua este probabil o cruce pe care actualii suporteri craioveni tot trebuie să o ducă.
În celălalt punct de atracție al rundei, Dinamo a confirmat că expresia „mai rău de cât atât nu se poate” nu este adevărată. Cred că și cei mai mari dușmani ai culorilor roș-albe au simțit măcar o undă de milă văzând-o în ce hal a arătat împotriva Viitorului. Echipa lui Hagi a avut meciul la discreție, a zburdat, s-a simțit bine și parcă i-a fost jenă să facă diferența de pe tabelă și mai mare. Are dreptate Cornel Dinu atunci când se referă la ce s-a clădit astă vară, în pauza competițională. Repet, Contra a fost salvat de demiterea de la Dinamo de numirea la echipa națională, iar pe ce pune mâna Mutu… La cum joacă acum echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare, mai degrabă o văd participantă la lupta pentru evitarea locurilor de foarte jos, decât să o percep ca pe o candidată la play-off.
Prost arată și CFR Cluj pe care mizam la începutul sezonului. E adevărat, a fost ciupită și de arbitri, dar prestația sa din ultima vreme e jalnică. Să nu o bați pe Gaz Metan, la tine acasă, echipă pe care a “descălțat-o” cine a vrut și cine nu, este jenant, chiar și dacă nu tragi la titlu. Și apropo de cel care a arbitrat-o la acest meci, făgărășeanul Marian Barbu, pe care toți l-au catalogat ca debutant. Într-adevăr, este fără experiență în Liga 1, însă nu și debutant, el mai conducând pe prima scenă încă două partide, prima în penultima etapă a ediției 2013-14, Pandurii - Corona (5-0), iar cealaltă în ultima etapă a play-out-ului ediției 2015-16, Concordia - FC Voluntari (1-1). Așadar, un arbitru de ocazie.
Juventus, pe care am tot criticat-o, a arătat bine în această etapă, meritând să plece de la Voluntari cu mai mult de un punct. Iar Colentina, de unde provine, este de multă vreme un cartier al Capitalei, chiar dacă la începuturi a fost o localitate de sine stătătoare. Asta pentru unii care o consideră a fi o echipă din suburbii, precum cele ilfovene.
De neînțeles demiterea lui Valentin Suciu de la Sepsi, în condițiile în care în locul lui nu a fost adus vreun antrenor cu o cotă mai bună, ci cel care era acolo doar pentru că avea patalamaua care fostului principal îi lipsea! Oricum, Sándor Nagy a izbutit o premieră, e drept una dincolo de gazonul verde. Este primul antrenor care are cetățenie română care la interviu acordat a avut nevoie de translator!!! Din acest motiv, unii chiar l-au crezut străin. Nicidecum, omul este din Baraolt, județul Covasna, România. Mi se pare absolut halucinant ca un cetățean al unei țări să nu cunoască limba oficială a acesteia. Cred că până și indigenii care trăiesc prin jungle au ceva habar de limba țării de care aparțin, cu toate că la ei ar fi mai de înțeles.
Cifre
# 8 din cele 10 meciuri pe care Steaua le-a disputat în compania CSU Craiova le-a câștigat, fiind deranjată de doar 2 egaluri. # Viitorul are bilanț pozitiv cu Dinamo, iar în partidele disputate în capitală domină categoric, 6 victorii din 8 posibile. Ca să nu mai pomenim că a fost a doua oară când a demolat-o în “groapă” la patru goluri diferență. # Astra a jucat al 450-lea meci pe prima scenă. # Viitorul a marcat al 250-lea gol (prin Chițu) în Liga 1. # Debut ca antrenor de Liga 1 pentru Sándor Nagy (Sepsi). # A 50-a partidă în primul eșalon pentru Marquinhos Carrioca (Astra) și Bălașa (Steaua). # Un singur debut, internaționalul leton Vitālijs Jagodinskis (CSMP Iași). # Al 10-lea gol pentru L. Buș (FC Botoșani) și primul pentru Kelić (CSU Craiova). Tot la goluri să mai notăm că Eric a trecut pe locul 2 în topul all-time al marcatorilor străini din Liga 1, având acum 54 de goluri, fiind încadrat de liderul Wesley, cu 64 de reușite și de Golubović cu 53. De asemenea, Gnohéré și Filipe Teixeira (ambii Steaua) au ajuns la câte 31 de reușite, ei încheind topul 10 al amintitei ierarhii.
Răzvan TOMA