Dacă plecarea peste hotare a jucătorilor români a devenit o obișnuință, după 1990, până la revoluție puțini jucători s-au încumetat la acest pas, unii au făcut-o cu acceptul statului român, alții au dispărut și am aflat de dezertare de la Europa Liberă. Cel mai cunoscut, poate cel mai valoros ”exilat” a fost Marcel Răducanu, despre care s-a spus: cel mai bun din RSR / a fugit în RFG (adică la Borussia Dortmund, unde a jucat câțiva ani, fiind și eroul unei salvări de la retrogradare. Fișa lui o puteți găsi pe aici
Poate mai valoros, dar puțini care l-au văzut mai sunt astăzi în viață, Iuliu Bodola a emigrat de două ori. Brașovean, s-a remarcat jucând pentru CA Oradea și a fost transferat la Venus (cea din anii 37, nu cea ridiculizată recent de Rapid). Plecarea lui de la CAO a dus la prăbușirea orădenilor. Dar, după dictatul de la Viena (august 1940), mai mulți jucători aleg transferul la CAO (NAC în versiunea maghiară) sau KAC (Clubul Atletic Cluj), cele două orașe transilvane trecând la statul maghiar. Astfel, Bodola devine campion al Ungariei (1944). După 25 octombrie 1944, Clujul și Oradea revin teritoriului românesc, iar Bodola joacă pentru Ferar Cluj. După numai o lună de la reluarea campionatului (1946), Bodola evită persecuțiile care îl vizau și pleacă, definitiv, în Ungaria. Ubi bene ibi patria, spuneau romanii. Și au spus-o milioane de români, mai ales În anii 1950-1990 puțini jucători au mai părăsit România. Anii 1968-72 au permis lui Ion Ionescu, Emerich Jenei, In Nunweiller, Nicolae Lupescu, Vasile Gergely, Dan Coe să plece legal, dar ”minunea” a durat puțin și următorii plecași au făcut-o fără aprobarea statului român: Marcel Răducanu, Viorel Năstase, Alexandru Sătmăreanu. Deși cu mari ambiții europeneși un antrenor valoros, Mircea Lucescu, nici Dinamo nu a fost scutită de dezertări. Marcel Sabou alege Spania, în 1989 și va ”beneficia” de o suspendare de un an, redusă de revoluție la numai 6 luni. Va juca și va marca goluri pentru echipe din Primera sau segunda division, apoi din prima ligă portugheză, dar nu va mai juca în nici un alt meci de cupă europeană. Cariera lui cifrată o puteți urmări la acest link.
Revoluția va aduce o emigrare masivă și legală a multor jucători români și aș menționa aici pe Ionuț Lupescu, internațional ca și tatăl lui, Nicolae, ambii plecați legal în țări de limbă germană, Mirea și Răzvan Lucescu, ambii antrenori la echipe din străinătate.
Romeo IONESCU
Romeo IONESCU