Oficialii Universității Craiova au anunțat că l-a transferat de la Gaz Metan Mediaș pe Ovidiu Bic. Mijlocașul central a semnat un contract valabil patru ani și jumătate.
"Clubul Universitatea Craiova anunță faptul că a ajuns la un acord cu Gaz Metan Mediaș pentru transferul mijlocașului central Ovidiu Bic, urmând ca acesta să îmbrace tricoul Științei pentru următorii patru ani și jumătate. Proaspătul transfer este unul dintre fotbaliștii pe care Știința a insistat să îi achiziționeze încă de astă-vară, urmărit toată prima parte a sezonului în curs Liga I. Bine ai venit, Ovidiu și cât mai multe performanțe în familia Universității!", se precizează pe site-ul clubului din Bănie.
Născut pe 23 februarie 1994 la Abrud, Bic este un jucător mobil la mijlocul terenului, care poate evolua de asemenea și pe flancul stâng. Înalt de 1,77 m., și-a început cariera la Liberty Salonta, evoluând apoi la Bihor Oradea (53 de meciuri, patru goluri și trei pase decisive), Olimpia Satu Mare (22 de meciuri și un gol) și, în final, Gaz Metan Mediaș (76 de meciuri, patru goluri și două pase decisive) echipă la care juca de aproximativ doi ani și jumătate. Noul mijlocaș al Științei a îmbrăcat de trei ori tricoul Naționalei Under 19.
În actualul sezon competițional 2017 - 2018, el a evoluat în 22 de partide (20 în Liga 1 și două în Cupa României, competiție în care a izbutit să ofere o pasă decisivă). A adunat, în total, 1.763 de minute în tricoul alb al medieșenilor.