Liga italiană de fotbal a anunţat, luni, că a refuzat ofertele care i-au fost prezentate pentru drepturile televizate din Serie A pentru perioada 2018-2021 şi a decis să deschidă discuţii de la caz la caz cu difuzorii interesaţi.
Adunarea cluburilor din Serie A "a decis în unanimitate să nu accepte nicio ofertă şi să deschidă discuţii de la caz la caz", a declarat Carlo Tavecchio, preşedintele demisionar al Federaţiei italiene (FIGC), care asigură funcţiile de preşedinte al Ligii, actualmente sub tutelă.
Conform presei italiene, Liga ar fi primit cinci oferte pentru diferitele loturi propuse difuzorilor. Valoarea totală a acestor oferte ar fi inferioară sumei de 800 milioane euro pe an, în timp ce Liga a fixat un obiectiv de 1,5 miliarde euro.
Drepturile TV pentru meciurile din Serie A se ridică în prezent la 945 milioane euro pe an, pentru perioada 2015-2018, fiind împărţite între posturile Sky şi Mediaset care, conform presei din Peninsulă, fac parte din cei cinci difuzori care au prezentat oferte luni.
În cadrul negocierilor directe care se vor deschide, Liga speră să "obţină cel puţin preţul minim fixat de 1,5 miliarde euro", a adăugat Tavecchio.
În caz contrar, "Liga îşi rezervă posibilitatea de a evalua oferta prezentată de un intermediar independent" în cadrul unui apel de oferte anexe.
Drepturile TV internaţionale pentru Serie A au fost atribuite în luna octombrie agenţiei IMG şi postului RAI, pentru o valoare totală de 371 milioane euro pe an în perioada 2018-2021, dublu faţă de perioada precedentă.