Atacantul Vitor Ferreira Mosca Rivaldinho, pus pe lista de transferuri de Dinamo la începutul acestei luni, a semnat un contract cu echipa Levski Sofia, a anunţat clubul bulgar.
Vitor Ferreira Mosca Rivaldinho a semnat un contract până în iunie 2020. Rivaldinho a ajuns din postura de jucător liber de contract la trupa din Sofia, iar la Dinamo avea un salariu de 8.000 de euro lunar.
"Sunt foarte fericit să fiu aici, ştiu că suporterii vor fi alături de mine, i-am văzut şi am auzit multe despre ei. Suntem împreuna aici, suntem de aceeaşi parte şi alături de ei suntem mai puternici. Ştiu că e un antrenor foarte bun aici, sper să ajut şi sper să învaţ multe aici. Am jucat la Mogi Mirim, la Boavista, Internacional şi Dinamo. Acum sunt la Levski şi vreau să câştig trofee, aceasta este ambiţia mea. Vorbesc mereu cu tatăl meu, m-a sfătuit să vin aici, mi-a spus multe lucruri bune despre Bulgaria. Mi-a zis că ar fi o oportunitate bună pentru mine. Toată cariera mea am jucat numar 9, vârf împins, dar la Dinamo am jucat şi numar 10. Cosmin Contra m-a învăţat să joc şi în spatele vârfului", a spus Rivaldinho.
4 goluri a marcat Rivaldinho pentru Dinamo în acest sezon competiţional, trei în Liga 1 Betano şi unul în Europa League, în prima manşă cu Athletic Bilbao, scor 1-1 pe Arena Naţională.
Levski ocupă locul 3 în prima ligă a Bulgariei.
În campionatul bulgar, Rivaldinho se va lupta cu românii de la Ludogoreţ, Cosmin Moţi şi Claudiu Keşeru.