Adrian Neaga şi-a reziliat miercuri contractul cu clubul de fotbal Steaua Bucureşti, la un an şi jumătate de la revenirea sa în Ghencea, informează gruparea roş-albastră.
"
Sunt puţin dezamăgit de modul în care ne-am despărţit, dar trebuie să merg înainte. Sper ca Steaua să câştige campionatul în această vară şi colegii mei să se gândească şi la mine atunci când vor deschide sticla de şampanie. Le mulţumesc antrenorilor şi colegilor, care au fost alături de mine şi cu care am petrecut atât timp. Am avut parte de momente frumoase împreună şi mă voi gândi întotdeauna la ei", a declarat Neaga pe site-ul clubului.
Singurul regret al fotbalistului este că nu a luat măcar un titlu în tricoul roş-albastru. "
Cred, însă, că am contribuit şi eu la titlul din 2005, când am plecat din postura de golgheter. Îl consider pe acela drept campionat câştigat, măcar la nivel de consolare", a precizat Neaga, care spune că Steaua "
a fost şi va fi iubirea vieţii mele în fotbal. Este cea mai titrată şi cea mai bună echipă din România. Dacă până acum am avut onoarea de a îmbrăca tricoul Stelei, începând de acum, voi deveni suporterul ei".
Neaga e în discuţii cu mai multe echipe şi afirmă că va face pasul următor cu mare atenţie: "
Nu voi mai alege cu inima, deoarece m-am ars o dată. Cu toate acestea, nu îmi pare rău de nimic şi nu regret faptul că am revenit la Steaua. Viaţa merge înainte".
Adrian Neaga a mulţumit suporterilor, care l-au susţinut "necondiţionat", şi nu exclude posibilitatea ca în viitor să lucreze din nou la Steaua
Fotbalistul piteştean a venit în Ghencea în 2001, când a fost transferat de la FC Argeş. Nu s-a acomodat de la început, fiind împrumutat, la mijlocul sezonului 2003-2004, la Al Nassr, în Arabia Saudită. După doar 20 de zile petrecute acolo, Rică s-a întors la Steaua şi a "explodat", înscriind 13 goluri în campionat. Sezonul care a urmat a fost unul de excepţie pentru el la Steaua, reuşind să înscrie şase goluri în campionat şi opt în Cupa UEFA, competiţie în care s-a calificat în primăvara europeană. A primit apoi o ofertă de la Chunnam Dragons, din Coreea de Sud, unde a plecat la începutul anului 2005. După doi ani şi jumătate în Extremul Orient, a revenit la marea sa dragoste, Steaua, cu care a jucat în grupele Champions League şi a terminat pe locul al doilea la sfârşitul sezonului trecut.