Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Florin Bratu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că "probabil" acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă este dispus să vândă gruparea alb-roşie.
Întrebat dacă are informaţii privind o eventuală vânzare a clubului către un grup de investitori britanici, Florin Bratu a răspuns: "Eu sunt antrenor, nu am auzit nimic de vânzarea clubului. Dar probabil că domnul Negoiţă este dispus să vândă clubul. A spus şi public asta. Dacă e cineva interesat şi vine cu o ofertă foarte bună probabil că se va realiza acest lucru".
Cotidianul Gazeta Sporturilor a anunţat în ediţia sa de joi că acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă a semnat un precontract de vânzare a clubului FC Dinamo către un grup de investitori din Marea Britanie. În ultimii şase ani Negoiţă şi-a arătat în mai multe rânduri intenţia de a vinde gruparea alb-roşie, ultima oară în noiembrie 2017 când a afirmat că preţul clubului este de 4 milioane de euro.
Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a devenit acţionar la FC Dinamo în august 2012 când a preluat pachetul deţinut de Cristian Borcea. Ulterior, Negoiţă a devenit acţionar majoritar cu 90 la sută în luna martie a anului 2013 după ce a achiziţionat şi procentele deţinute de Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu.