Reputatul antrenor român Mircea Lucescu, în prezent selecţionerul naţionalei de fotbal a Turciei, ar putea reveni la clubul ucrainean Şahtior Doneţk, de care s-a despărţit în urmă cu doi ani, relatează publicaţia canadiană "The Suver Times", care citează portalul "Sport Arena".
Lucescu ar fi vizitat marţi biroul din Kiev al companiei "SCM", al cărei patron este Rinat Ahmetov, preşedintele şi proprietarul clubului Şahtior Doneţk.
Potrivit unor sure neoficiale, Lucescu ar putea obţine o poziţie în structura clubului Şahtior, urmând să combine această funcţie cu cea de selecţioner al Turciei.
Şahtior încă nu are o certitudine în privinţa antrenorului său pentru sezonul viitor, având în vedere că actualul tehnician al "minerilor", portughezul Paulo Fonseca se află la final de contract şi are mai multe oferte.
Cu Lucescu la cârmă, Şahtior a cucerit opt titluri de campioană a Ucrainei şi şase Cupe, precum şi şapte Supercupe. O menţiune specială pentru tehnicianul român este câştigarea Cupei UEFA în sezonul 2008-2009, singurul trofeu continental din istoria fotbalului ucrainean.