Catalanii s-au impus cu o doză de şansă, primele două reuşite ale lor fiind de fapt autogoluri ale lui Daniele De Rossi (38) şi Kostas Manolas (55). Pentru gazde au mai marcat Gerard Piqué (59) şi Luis Suarez (87), în timp ce golul de onoare al romanilor a fost semnat de bosniacul Edin Dzeko (80).
FC Barcelona nu a pierdut pe teren propriu în ultimele 13 meciuri cu formaţii italiene.
Messi, care nu a găsit drumul spre gol în acest meci, are 12 goluri marcate în 19 partide cu echipele din Serie A.
Barca este favorită la calificarea în semifinalele competiţiei, o premieră pentru ea în ultimii trei ani.
Returul va avea loc pe 10 aprilie, pe Stadio Olimpico din Roma.
Pe Camp Nou au evoluat echipele:
FC Barcelona: Ter Stegen - Nelson Semedo, Piqué, Umtiti, Jordi Alba - Sergi Roberto (André Gomes, 83), Sergio Busquets (Paulinho, 66), Rakitic, Iniesta (căpitan; Denis Suarez, 85) - Luis Suarez, Messi. Antrenor: Ernesto Valverde.
AS Roma: Alisson Becker - Bruno Peres, Fazio, Manolas, Kolarov - Pellegrini (Gonalons, 60), De Rossi (căpitan; Defrel, 77), Strootman - Florenzi (El Shaarawy, 72), Dzeko, Perotti. Antrenor: Eusebio Di Francesco.
Arbitru: Danny Makkelie (Olanda)