Tehnicianul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, duminică seară, după remiza cu CFR Cluj, scor 1-1, că şi-ar fi dorit mai multă personalitate pe faza ofensivă, însă important este că jucătorii au reuşit să revină după ce au primit gol şi au egalat, ceea ce îi dă încredere înaintea ultimelor etape.
"Îmi doream pe faza ofensivă să facem mai mult, să avem mai multă personalitate, dar nu am reuşit. Important este că am crezut până la final şi am avut reacţie după ce am primit golul şi am reuşit să egalăm. Important este că avem reacţie, că am reuşit să revenim, şi asta îmi dă încredere. Important este că suntem în continuare pe primul loc, depindem doar de noi. Avem o şansă în plus acum faţă de cei de la CFR Cluj, dar ne aşteaptă trei jocuri foarte grele. Trebuie să fim concentraţi în continuare sută la sută", a spus Dică.
El a precizat că în repriza a doua i-a spus lui Culio ca jucătorii clujeni să nu mai simuleze că sunt faultaţi. "I-am spus lui Culio că tot simulau, tot au stat pe jos, i-am spus să nu se mai arunce atât, şi lui şi lui Omrani".
Formaţia FCSB a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, duminică, pe Arena Naţională, în compania echipei CFR Cluj, în etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 1, reuşind să egaleze datorită unui gol marcat în minutul 90+1. Echipa lui Nicolae Dică se menţine pe primul loc în clasament, având 43 de puncte, iar clujenii sunt în continuare pe 2, cu 41 de puncte.
Golurile au fost înscrise de Bogdan Planić (90+1) pentru FCSB şi Damjan Đoković (76) pentru CFR Cluj.