Antrenorul echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, ştie că va avea un meci dificil cu CFR Cluj, în deplasare, dar doreşte să scoată un rezultat bun pentru a termina campionatul pe podium.
"Va fi un meci dificil, CFR este o echipă foarte bună, cu experienţă, cu jucători buni, care a avut rezultate bune în tot sezonul, mai ales când a jucat acasă. Mergem acolo pentru a da tot ce avem mai bun. Trebuie să ne gândim la noi, nu la alte echipe. Vrem să terminăm în primele trei locuri, pentru că tot sezonul am fost în primele trei şi vrem să încheiem tot aşa. Trebuie să ne gândim la fiecare meci în parte, nu să ne gândim câte puncte ne trebuie. Trebuie să facem tot posibilul în primul meci, iar după aceea ne vom gândi şi la celelalte meciuri", a spus Mangia, joi, într-o conferinţă de presă.
Tehnicianul a subliniat că nu va menaja pe nimeni şi va trimite pe teren de fiecare dată cea mai bună echipă, luând în considerare situaţia în care este lotul său.
Mangia nu se teme de arbitri sau de presiune: "Trebuie să ne gândim doar la ceea ce se întâmplă pe teren, ceea ce poate fi sub controlul nostru, nu la alte situaţii. Mai avem patru, sper cinci, meciuri până la finalul sezonului".
Gardoş şi Bic sunt indisponibili, iar ceilalţi s-au antrenat normal, cu echipa, inclusiv Martic, Mitrovic şi Rossi. Martic şi Popa au făcut şedinţe de pregătire complete, iar Gustavo, care a ieşit cu o problemă la meciul cu Viitorul, una parţială. Rossi a început să facă o parte din antrenament cu echipa, dar nu este pregătit, după ce a stat patru luni din cauza unei accidentări.
Tehnicianul italian a precizat că va lua doi sau trei jucători de la echipa a doua, pentru că echipa va pleca de la Cluj direct la Botoşani pentru meciul din semifinalele Cupei României.
CFR Cluj o va întâlni pe CS Universitatea Craiova sâmbătă 5 mai, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, de la ora 20:45, în etapa a opta din faza play-off a Ligii 1.