|
Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu a încetat din viaţă
Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, a încetat din viaţă, marţi. Nadia Comăneci şi-a exprimat tristeţea după decesul comentatorului sportiv Cristian Ţopesc, căruia i-a mulţumit pentru "momentele minunate".
Cristian Ţopescu a murit la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat la Secţia de Terapie Intensivă, ca urmare a unor complicaţii provocate de diabet şi de alte boli cronice.
"Tatăl meu luptă, este un luptător. Toată viaţă am auzit de la el, de câte ori aveam vreo desnădejde: viaţă e o luptă, deci te luptă ! Şi acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona ! Asta îi spun şi eu acum, când mă înţelege, dar nu-mi poate răspunde : ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult ! Mă rog să mai aibă puterea să lupte şi va mulţumesc din suflet celor care sunteţi alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup şi suflet pentru ţara asta întotdeauna. Atât de mult, încât acum poate şi asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, şi-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru ţara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Şi-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puţin obosit, dar iubirea noastră şi poate şi a multora dintre voi îl vor ajuta să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul şi le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, încă mai sper !", a scris, luni, pe Facebook, Cristina Ţopescu, fiica fostului comentator sportiv.
Cristian Ţopescu, reputat comentator sportiv, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci de televiziune şi radio, a dedicat peste patru decenii sportului românesc, cu mii de transmisiuni directe. Interzis de comunişti la finalul anilor 1980, el a comentat cele două victorii mondiale ale naţionalei masculine de handbal, „noaptea magică” din 1976 a Nadiei Comăneci de la Montreal şi momentul în care trei românce au urcat pe podium la Sydney.
Taguri:
Cristian Ţopescu
Cristina Ţopescu
deces
Spitalul Elias
» Clasament Liga 1
» Golgheteri Liga 1
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Liga 1
Echipa de fotbal Rapid Bucureşti l-a împrumutat pe atacantul Timotej Jambor la fosta sa echipă, MŠK Žilina, până la finalul actualului sezon, formaţia slovacă...
Clubul de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a renunţat la serviciile olandezului Michael Breij şi sârbului Stefan Hajdin, jucători care se aflau în lot din vara anului 2024, informează...
Ovidiu Burcă este noul antrenor al echipei de fotbal Oţelul Galaţi, a anunţat clubul din Superliga României, miercuri, pe site-ul său oficial.
Cele două părţi au semnat un contract...
Etapa a 21-a, ultima din acest an, a debutat vineri cu meciul de lka Sfântu Gheorghe dintre Sepsi OSK și liderul Universitatea Cluj. Partida s-a terminat la egalitate, scor 0-0. A fost un...
FCSB a învins-o în Copou pe Politehnica Iași cu scorul de 2-0, într-un meci contând pentru etapa a 21-a a Superligii României. Ambele goluri ale meciului au fost marcate de căpitanul Darius...
FC UTA Arad a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, acasă, într-un meci din etapa a 21-a a Superligii României, ultima a anului.
...
Dinamo Bucureşti şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională, în cel mai așteptar meci din etapa a 21-a a Superligii României.
Partida a fost...
CFR Cluj a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-1), duminică, acasă în Gruia, într-o partidă din etapa a 21-a a Superligii României.
"Feroviarii" au deschis scorul...
Petrolul Ploieşti a învins-0, duminică, acasă, cu scorul de 2-1, pe Unirea Slobozia, în etapa a 21-a a Superligii României.
Pentru prahoveni au marcat...
Universitatea Craiova a obținut o victorie previzibilă, 2-0 în deplasare, în fața ultimei clasate, Gloria Buzău, într-un meci din etapa a 21-a a Superligii României, ultima a anului.
...
FC Hermannstadt și Farul Constanța au împărțit punctele într-o partidă tensionată după accidentarea gravă a lui Ionuț Cercel, scor 0-0. Meciul, care s-a disputat...
|
|