Antrenorul spaniol Pep Guardiola şi-a prelungit joi contractul cu clubul englez de fotbal Manchester City pentru încă două sezoane, până în 2021, după o campanie în care tehnicianul catalan şi-a condus echipa la titlul de campioană în Premier League.
"Eu sunt bucuros şi încântat. Este o plăcere să pot lucra aici. Îmi place să lucrez în fiecare zi cu jucătorii şi vom încerca să ne facem treaba cât mai bine în anii ce vor veni. În calitate de manager, trebuie să te simţi bine cu jucătorii, iar eu mă simt bine", a declarat Guardiola, care iniţial avea un angajament până la finalul sezonului viitor.
Sub conducerea antrenorului catalan, venit la echipă în vara lui 2016, "Citizens" şi-a zdrobit concurenţa în Anglia şi a câştigat detaşat titlul de campioană în acest sezon.
Pep Guardiola nu doar a transformat jocul echipei engleze, ci a stabilit performanţe în materie de statistică, doborând recordul de puncte (100), de victorii (32), de victorii consecutive (18) şi de goluri (106).
Tehnicianului spaniol i-a rămas să transcrie succesul domestic şi pe scena europeană. După ce a fost eliminat de Monaco în optimile de finală ale Ligii Campionilor în sezonul trecut, Guardiola a fost eliminat din nou în acest sezon, în sferturile de finală, de Liverpool.