Cupa Mondială începe, joi, iar mai mulţi jucători au rămas acasă, deşi nimeni nu se aştepta, cum ar fi cazul germanului Leroy Sané, a argentinianului Mauro Icardi sau al belgianului Radja Nainggolan. Iată o echipă realizată de jurnaliştii străini a celor mai buni jucători care vor lipsi de la Cupa Mondială din Rusia.
Joe Hart (Anglia) stă între buturi. Cel care a jucat pentru Anglia în timpul preliminariilor şi-a pierdut locul de titular la West Ham United.
Aymeric Laporte (Franţa) este şeful apărării în această echipă. Al doilea cel mai scump fundaş din lume, francezul nu a fost inclus nici măcar în lista rezervelor lui Didier Deschamps.
Pe dreapta, Nelson Semedo (Portugalia) nu va face deplasarea cu campioana Europei, în timp ce stânga şi Alex Sandro (Brazilia) va rămâne acasă.
În linia de mijloc, Adrien Rabiot (Franţa) este poziţionat în faţa fundaşilor. Neconvocarea parizianului a produs mare vâlvă în Franţa, jucătorul de 23 de ani refuzând să facă parte din lista rezervelor lui Didier Deschamps.
În faţa francezului, Radja Nainggolan (Belgia) este lider. Ninja, nereţinut de Roberto Martinez din motive tactice, a decis să se retragă din naţională.
O altă mare surpriză: neconvocarea lui Leroy Sané (Germania), care se află pe partea stângă. Jucătorul de 22 de ani a câştigat un titlu de campion al Germaniei şi a primit o recompensă de cel mai bun jucător din Premier League.
Dimitri Payet (Franţa), în plină formă cu Olympique Marseille, evoluează pe dreapta. Jucătorul de 31 de ani a ratat probabil ultima sa şansă de a participa la CM.
În faţă, Alvaro Morata (Spania) ratează Cupa Mondială, după ce selecţionerul Julen Lopetegui i-a preferat pe Diego Costa şi Iago Aspas.
Mauro Icardi (Argentina), care visa să joace la Cupa Mondială cu ţara sa, este ales în partea dreaptă a atacului. Absenţa lui a dus la multe discuţii în Argentina, cotidianul Clarin titrând: "Dacă Argentina ratează Mondialul, atunci va fi pentru că Sampaoli nu l-a convocat pe Icardi".
Ultimul jucător al acestei echipe este Karim Benzema (Franţa), deşi acesta a câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid pentru a treia oară..
Iată astfel o echipă la care ar visa numeroşi selecţioneri şi în care ar mai putea figura Loris Karius (Germania), Marcos Alonso (Spania), Cesc Fabregas (Spania) sau Zlatan Ibrahimovici (Suedia).