Mondialul din Rusia a debutat azi în forţă, cu un succes categoric al gazdelor. Un 5-0 la care s-ar fi aşteptat puţini suporteri ai ţării organizatoare, şi care reprezintă de fapt cea mai mare diferenţă de scor înregistrată vreodată într-o partidă de deschidere. Fără îndoială că victoria este absolut meritată, dar şi prestaţia oponenţilor a fost foarte ştearsă. Aceeaşi echipă care într-un recent amical cu Italia pierdea greu, cu 1-2, a fost pur şi simplu călcată în picioare, după ce în prima repriză nu a arătat nimic, iar în cea de a doua nu a depăşit nivelul de “încercare timidă”.
Partida nu a fost totuşi lipsită de anumite emoţii pentru ruşi. După o deschidere rapidă de scor, a urmat accidentarea lui Alan Dzagoev, un lucru ce oferea motive de îngrijorare, mai ales în perspectiva a ceea ce va urma. Pentru că astăzi a fost tocmai cel intrat în locul său, Denis Cerîşev, cel care avea să devină omul meciului. Cine este însă el? Jucător crescut şi format în Spania, acolo unde a evoluat şi tatăl său Dmitri, activează în prezent la Villareal, după ce a fost juniorul lui Real Madrid. Şcoala iberică şi-a pus amprenta asupra sa, lucru dovedit atât de efectul imprimat mingii pentru golul de 4-0, cât şi de o parte din răspunsurile oferite la conferinţa de presă, formulate în limba spaniolă.
Ruşii au insistat să facă scor şi au lovit de două ori in prelungiri, când de fapt s-au consemnat cele mai frumoase reuşite: şutul cu exteriorul al lui Cerîşev şi o lovitură liberă excelent plasată de Aleksandr Golovin.
Atât jurnaliştii ruşi cât şi antrenorul Cercesov şi-au păstrat o anumită circumspecţie, apreciind că partidele care urmează, cu Egipt şi Uruguay, se anunţă mult mai dificile. Se aşteaptă şi un diagnostic mai exact al situaţiei lui Dzagoev, o piesă importantă în angrenajul “sbornaia”, dar care a fost destul de frecvent afectat de probleme medicale.
Gazdele au ca prim obiectiv calificarea în fazele eliminatorii (ceea ce nu au mai reuşit la un Mondial din epoca Uniunii Sovietice), după care pot să viseze la mai mult.
Problemă tehnică sau eroare umană, să consemnăm că la final de partidă scorul afişat a fost de 5-0, dar numai 4 goluri au încăput pe tabelă. Se păstrează probabil o rezervă şi pentru confruntarea ce va urma cu “faraonii”...
Cătălin Tudose
14 iunie 2018