Cluburile Everton şi DC United au confirmat transferul lui Wayne Rooney la clubul de fotbal din Statele Unite, în MLS, cu câteva ore înainte de sosirea atacantului englez la Washington.
Clubul din Premier League, unde a jucat Rooney anul trecut, a fost primul care a anunţat pe pagina sa de internet că fotbalistul pleacă de la echipă. ''De astăzi Rooney va fi jucătorul lui DC United. La revedere şi mult noroc, Wayne!", a fost mesajul lui Everton.
Ulterior, DC United a postat un video în care Rooney apare cu tricoul echipei americane.
Conform media din SUA, fostul căpitan al naţionalei Angliei a semnat un contract pentru doi şi jumătate, DC United achitând suma de 13 milioane de dolari pentru achiziţionarea lui Rooney.
Rooney, care a venit deja, în urmă cu o lună, pentru a discuta cu oficialii clubului din Washington şi a vizita noul stadion, nu va putea juca pentru noua sa echipă decât după deschiderea pieţei transferurilor din MLS, pe 10 iulie.
DC United speră ca fostul lider al lui Manchester United să înceapă antrenamentele cu noii săi coechipieri de la sfârşitul acestei săptămâni.
Wayne Rooney a marcat 253 de goluri în 13 sezoane petrecute la Manchester United, înainte de a reveni la Everton, în vara trecută.
Fostul căpitan al Angliei este ultimul nume mare care traversează Atlanticul, după compatrioţii săi David Beckham (Los Angeles Galaxy) şi Franck Lampard (New York City FC) sau suedezul Zlatan Ibrahimovic, aflat încă în activitate la LA Galaxy.