Clubul CS Universitatea Craiova a anunţat că a obţinut serviciile portarului italian
Mirko Pigliacelli, care împlineşte sâmbătă 25 de ani.
Pigliacelli a semnat un contract pe un an, cu opţiune pentru încă doi.
Mirko Pigliacelli şi-a început cariera de fotbalist la AS Roma Primavera, acesta câştigând în sezonul 2010-2011 campionatul de juniori şi anul următor Cupa Italiei, tot la juniori.
Pigliacelli a evoluat până în prezent doar la echipe din Italia: AS Roma Primavera (54 de meciuri), Sassuolo (un meci), Pescara (14 meciuri), Reginna (21 de meciuri), Frosinone (17 meciuri), Trapani (21 de meciuri) şi Pro Vercelli (60 de meciuri). A evoluat, în total, în 131 de partide din Serie B.
Jucătorul şi-a reprezentat ţara în cadrul echipelor Naţionale Under 18, Under 19, Under 20 şi Under 21 ale Italiei.