Echipa Belgiei a încheiat pe locul 3 Cupa Mondială de fotbal 2018, după ce a învins cu 2-0 (1-0) Anglia în finala mică, disputată sâmbătă la Sankt Petersburg.
Belgia, o echipă mai talentată, a meritat victoria, obţinută graţie golurilor lui Thomas Meunier (minutul 4) şi Eden Hazard (82).
"Diavolii roşii" au îmbunătăţit astfel cea mai bună performanţă a lor la un Mondial, locul 4 la ediţia din 1986 (2-4 cu Franţa după prelungiri). La turneul final din Rusia, Belgia a fost eliminată în semifinale de Franţa (0-1), după ce a trecut în sferturi de Brazilia (2-1).
Anglia, campioana mondială din 1966, a mai jucat o singură dată finala mică, în 1990, când s-a înclinat în faţa Italiei (1-2). La CM 2018, englezii au pierdut în semifinale în faţa Croaţiei (1-2 după prelungiri).
Thomas Meunier, care a ratat semifinala cu Franţa din cauza unei suspendări, a deschis scorul la prima acţiune periculoasă a Belgiei, în minutul 4, după ce Romelu Lukaku l-a lansat pe Nacer Chadli pe flancul stâng.
De Bruyne a avut o mare şansă de gol pentru Belgia, în min. 12, iar cinci minute mai târziu Lukaku a preluat greşit.
Anglia, care a fost lipsită de luciditate şi de fineţe în atac, mai ales în prima repriză, a ratat egalarea în min. 23, prin Kane, la pasa lui Sterling.
Echipa antrenată de Roberto Martinez a rămas periculoasă şi Stones a blocat şutul lui Hazard (34), iar Alderweireld a trimis peste poartă la cornerul care a urmat.
Anglia a evoluat mai bine în actul secund, iar Kane a fost din nou aproape de egalare (54).
Două minute mai târziu, Lukaku nu a profitat de pasa lui De Bruyne. Lukaku, cel mai bun marcator al echipei sale la acest turneu, cu patru goluri, a avut un meci slab şi a fost înlocuit de Mertens (60).
Meunier a urcat din nou în atac, însă Delph a îndepărtat pericolul (62).
Englezul Eric Dier a avut o ocazie uriaşă, Alderweireld, colegul său de la Tottenham, salvând de pe linia porţii (70). Dier a fost din nou periculos la una din fazele următoare (73), iar după un minut a fost imitat de Maguire.
Mertens a încheiat cu o execuţie nefericită un contraatac spectaculos (76). Un alt contraatac al Belgiei i-a permis portarului Pickford să se remarce la şutul lui Meunier (80).
Un nou contraatac rapid s-a încheiat cu golul lui Eden Hazard (82).
Harry Kane, golgheterul competiţiei, cu şase goluri, nu a avut o partidă prea reuşită.
Selecţionerul Angliei, Gareth Southgate, a efectuat cinci modificări în unsprezecele de start faţă de semifinala împotriva Croaţiei. Echipa sa de start a avut o medie de vârstă de 25 de ani şi 174 de zile, aceasta fiind cea mai tânără naţională a Albionului aliniată la Cupa Mondială, potrivit site-ului FIFA.
Graţie golului lui Meunier, Belgia are zece marcatori diferiţi la această ediţie a CM, egalând recordul stabilit de Franţa în 1982 şi Italia în 2006.
Belgia este echipa care a înscris cel mai mult la acest turneu, 16 goluri, în timp ce Anglia a punctat de 12 ori.
Cele două echipe s-au întâlnit şi în ultimul meci din faza grupelor, când "diavolii roşii" s-au impus cu 1-0 prin golul lui Adnan Januzaj.
Belgia - Anglia 2-0 (1-0)
Au marcat: Thomas Meunier (4), Eden Hazard (82)
Sankt Petersburg, stadionul Sankt Petersburg: 64.406 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, finala mică
Au evoluat echipele:
Belgia: 1. Thibaut Courtois - 2. Toby Alderweireld, 4. Vincent Kompany, 5. Jan Vertonghen - 22. Nacer Chadli (3. Thomas Vermaelen, 39), 15. Thomas Meunier, 17. Youri Thielemans (19. Mousa Dembele, 78), 6. Axel Witsel, 7. Kevin De Bruyne - 9. Romelu Lukaku (14. Dries Mertens, 60), 10. Eden Hazard (căpitan). Selecţioner: Roberto Martinez.
Rezerve neutilizate: 12. Simon Mignolet, 13. Koen Casteels - 23. Leander Dendoncker, 20. Dedryck Boyata, 8. Marouane Fellaini, 11. Yannick Carrasco, 16. Thorgan Hazard, 18. Adnan Januzaj, 21. Michy Batshuayi.
Anglia: 1. Jordan Pickford - 16. Phil Jones, 5. John Stones, 6. Harry Maguire - 12. Kieran Trippier, 21. Ruben Loftus-Cheek (20. Dele Alli, 84), 17. Fabian Delph, 4. Eric Dier, 3. Danny Rose (7. Jesse Lingard, 46) - 10. Raheem Sterling (19. Marcus Rashford, 46), 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate.
Rezerve neutilizate: 13. Jack Butland, 23. Nick Pope - 15. Gary Cahill, 22. Trent Alexander-Arnold, 2. Kyle Walker, 18. Ashley Young, 8. Jordan Henderson, 14. Danny Welbeck, 21. Ruben Loftus-Cheek, 11. Jamie Vardy.
Cartonaşe galbene: Stones (52), Maguire (78)
Arbitru: Alireza Faghani; arbitri asistenţi: Reza Sokhandan, Mohammadreza Mansouri (toţi din Iran); arbitru de rezervă: Malang Diedhiu (Senegal). Arbitru video: Mark Geiger (SUA); arbitri asistenţi video: Joe Fletcher (Canada), Bastian Dankert (Germania), Paolo Valeri (Italia).