Qatarul, ţara gazdă a viitoarei Cupei Mondiale de fotbal, în 2022, ar fi coordonat o campanie secretă de propagandă bazată pe "operaţiuni negre", pentru a submina candidaturile concurente, încălcând regulile FIFA, conform dezvăluirilor apărute duminică în Sunday Times.
Publicaţia britanică susţine că organizatorii Mondialului din Qatar ar fi plătit o echipă de relaţii publice, precum şi foşti agenţi ai CIA, pentru a difuza "informaţii false" referitoare la principalele sale rivale, Australia şi Statele Unite, în cadrul campaniei pentru competiţia din 2022.
Qatarul, care a obţinut dreptul de organizare a turneului, spre surpriza generală, la finele lui 2010, a negat în totalitate acuzaţiile. Într-un comunicat, comitetul de organizare precizează că "dezminte toate acuzaţiile formulate de Sunday Times".
"A existat o anchetă şi noi am furnizat toate informaţiile referitoare la candidatura noastră. Am respectat scrupulos toate regulile FIFA", a afirmat comitetul.
Potrivit ziarului, strategia Qatarului a fost de a recruta indivizi influenţi, pentru a ataca contracandidatele în ţările lor de origine, dând impresia că nu există "nicio susţinere" pentru găzduirea Cupei Mondiale în rândul populaţiei, în condiţiile în care unul dintre criteriile principale de care FIFA ţine cont în atribuirea competiţiei este tocmai ca aceasta să beneficieze de o puternică susţinere populară.
Federaţia internaţională de fotbal a afirmat la rândul ei, într-un comunicat, că s-a efectuat o anchetă "riguroasă" în acest caz, iar concluziile acesteia au fost disponibile într-un raport.