Clubul Everton l-a transferat pe fundaşul stânga francez Lucas Digne, în vârstă de 25 de ani, de la FC Barcelona, în schimbul sumei de 20 de milioane de euro, informează lequipe.fr.
Digne a semnat un contract pe cinci ani cu gruparea engleză.
Everton este al cincilea club la care evoluează fotbalistul, după Lille, PSG, AS Roma şi FC Barcelona. Catalanii au plătit clubului PSG suma de 16,5 milioane de euro în 2016 pentru Digne şi ar mai putea încasa 4-5 milioane de euro bonusuri de la Everton.
Lucas Digne are 21 de selecţii în naţionala franceză.