Atacantul Raul Rusescu a revenit la FCSB, grupare cu care a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.
Jucătorul în vârstă de 30 de ani, care şi-a ales tradiţionalul tricou cu numărul 24, a semnat luni dimineaţă contractul şi a efectuat primul antrenament alături de noii săi colegi.
Rusescu va evolua, astfel, pentru a treia oară la echipă bucureşteană, pentru care a mai jucat între 2011 şi 2013, respectiv 2014 şi 2015, câştigând două titluri de campion al României, Cupă României, Cupă Ligii şi titlul de golgheter al Ligii 1 în sezonul 2012-2013. De asemenea, în cele 123 de partide jucate pentru roş-albaştri în toate competiţiile, el a înscris de 54 de ori şi a oferit 21 pase de gol.
"Mă bucur foarte mult că, în sfârşit, lucrurile s-au rezolvat. Mai bine mai târziu decât niciodată! Aştept cu nerăbdare să redebutez în echipă la care mi-am dorit mereu să joc. Sunt nerăbdător, încrezător şi sper să ajut cât mai mult şi, mai ales, cât mai bine, la îndeplinirea obiectivelor echipei din acest sezon. De asemenea, abia aştept să evoluez din nou în faţă suporterilor noştri, care au fost mereu extraordinari", a declarat Rusescu, pentru site-ul oficial al FCSB.
Rusescu a evoluat ultima dată la Osmanlispor. El şi-a reziliat contractul cu clubul turc înainte de a sosi la Bucureşti.