Spaniolul Kepa Arrizabalaga a semnat un acord pe şapte sezoane cu echipa engleză Chelsea Londra, care a plătit în schimbul său 80 milioane euro, cea mai mare sumă achitată pentru un portar în istoria fotbalului.
Chelsea a decis să achite clauza de reziliere a contractului lui Kepa cu clubul Athletic Bilbao, pentru a acoperi cât mai repede golul lăsat de plecarea goalkeeper-ului belgian Thibaut Courtois.
Deşi Chelsea nu a confirmat suma plătită în schimbul lui Kepa, echipa spaniolă Athletic Bilbao a anunţat, în cursul zilei de miercuri, că a fost achitată clauza de reziliere a portarului în vârstă de 23 ani, în valoare de 80 milioane euro.
Thibaut Courtois, desemnat cel mai bun portar al Cupei Mondiale 2018, unde a ajuns până în semifinale cu selecţionata Belgiei, a forţat un transfer la Real Madrid pentru a fi mai aproape de copiii săi, care trăiesc în capitala Spaniei, unde goalkeeper-ul a evoluat anterior, sub formă de împrumut, la Atletico Madrid, între 2011 şi 2014.