Curtea de Apel Cluj a amânat, miercuri, pentru data de 18 februarie, la cererea inculpaţilor, judecarea Dosarului Valiza, în care patronul clubului Steaua, Gigi Becali, este judecat pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În sala au fost prezenţi doar inculpaţii Raul Volcinschi şi Radu Marino, care au avut avocaţi aleşi, restul inculpaţilor anunţând instanţa, prin fax, că solicită amânarea cauzei pentru angajare de apărător. La ieşirea din sala de judecată, Volcischi, care a fost martor la semnarea contractului de vânzare-cumpărare a terenului de către Gigi Becali, de la Radu Marino, a refuzat să dea orice fel de declaraţie.
Radu Marino a spus că va vorbi cu presa după ce se termină procesul, invocând "dreptul la tăcere". Totodată, Victor Piţurcă a trimis şi o adeverinţă medicală pentru a justifica lipsa sa de la termenul de judecată, Gigi Becali, Teia Sponte şi avocata Alina Ciul rezumându-se la a transmite Curţii de Apel că nu au avocat. Inculpatul George Becali a anunţat instanţa clujeană că a cerut strămutarea dosarului.
Procurorii anticorupţie i-au trimis, joi,18 decembrie 2008, în judecată, pe Gigi Becali, finanţatorul echipei Steaua, pe Teia Sponte, vicepreşedinte al Consiliului de Admnistraţie al FC Steaua, şi pe Victor Piţurcă, antrenorul echipei naţionale de fotbal, în dosarul "Valiza".
În judecată au mai fost trimişi Florentina Alina Ciul, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), Radu Marino, acuzat de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), şi Raul Volcinschi, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 11 mai 2006, Gigi Becali, în calitate de finanţator şi acţionar al FC Steaua Bucureşti S.A., a promis fiecărui jucător de fotbal al clubului Gloria 1922 Bistriţa sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro, pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal privind "Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal" constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa FC Rapid Bucureşti, programat la 12 mai 2006, în cadrul etapei a 27-a din Campionatului Naţional de Fotbal - Divizia A.
Într-un comunicat DNA remis presei la 18 decembrie 2008, se mai arată că, într-o acţiune separată, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), pentru ca aceştia să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal privind "Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal", constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire - performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei victorii în meciul cu echipa CFR 1907 Cluj din 07 mai 2008.
Procurorii susţin că Becali art fi fost sprijinit de Sponte Teia, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua Bucureşti S.A., care, în perioada 6-7 mai 2008, s-a deplasat în municipiul Cluj Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 euro care reprezenta oferta financiară pentru jucătorii de fotbal ai Universităţii Cluj. Astfel, acesta garanta, în numele finanţatorului clubului Steaua Bucureşti, atât existenţa banilor cât şi posibila remitere a acestora în funcţie de rezultatul meciului dintre Universitatea Cluj şi CFR 1907 Cluj.
Pentru a fi exonerat de o posibilă răspundere penală sau disciplinară în legătură cu fapta de corupţie descrisă, mai arată DNA, George Becali a iniţiat şi a participat la întocmirea, în data de 19 mai 2008, a două antecontracte de vânzare-cumpărare cu menţiuni nereale sub aspectul datei, conţinutului şi voinţei reale a părţilor. Înscrisurile falsificate au fost ulterior folosite atât în prezenta cauză penală, cât şi în cadrul anchetei disciplinare efectuată de organismele jurisdicţionale ale Federaţiei Române de Fotbal.
Anchetatorii afirmă că Radu Gheorghe Marino, Alina Florentina Ciul, Raul Volcinschi şi Victor Piţurcă au acţionat cu bună ştiinţă, din iniţiativa lui Becali, la perfectarea frauduloasă a celor două antecontracte de vânzare-cumpărare, având un conţinut falsificat, iar ulterior în cadrul prezentei anchete au dat declaraţii mincinoase, confirmând variantele false de apărare ale inculpaţilor Becali George şi Sponte Teia, în scopul de a zădărnici urmărirea penală şi de şi de a-i ajuta să scape de o posibilă răspundere penală.
DNA arată că Traian Bendorfean, care a fost cercetat pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. În ceea ce-l priveşte pe învinuitul Anton Doboş, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de luare de mită, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un nou dosar penal, în condiţiile în care acesta nu a putut participa la activităţile de urmărire penală din cauze obiective, fiind victima unui accident rutier grav.
Prin ordonanţa din data de 8 mai 2008 s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător şi indisponibilizarea sumei de 1.700.000 euro aparţinând inculpatului Becali George în scopul confiscării speciale, se mai arată în comunicatul DNA.
Dosarul se înaintează spre judecare Curţii de Apel Cluj.
Gigi Becali, s-a prezentat, pe 3 decembrie, la DNA, unde procurorii anticorupţie l-au chemat să îi prezinte materialul de urmărire penală în dosarul "Valiza", referitor la posibile fapte de corupţie săvârşite de Becali, care ar fi vrut să premieze jucători "U" Cluj. Totodată, anchetatorii i-au prezentat, pe 14 noiembrie, lui Victor Piţurcă materialul de urmărire penală, în ancheta în care este acuzat de favorizarea infractorului. Avocatul lui Becali, Cătălin Dancu, a afirmat că Piţurcă ar fi cercetat pentru că ar fi semnat, ca martor, un precontract de vânzare-cumpărare semnat de Gigi Becali şi omul de afaceri Radu Marino.
DNA a anunţat, în data de 9 mai, că a început urmărirea penală împotriva lui Gigi Becali pentru dare de mită şi a lui Anton Doboş pentru complicitate la luare de mită, alte două persoane fiind anchetate pentru complicitate la dare şi luare de mită. Cele două persoane sunt Teia Sponte, persoană din anturajul lui Becali - în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la dare de mită - şi Traian Bendorfean, cunoştinţă a lui Doboş, cercetat pentru complicitate la luare de mită.
În data de 7 mai 2008, asupra lui Teia Sponte, aflat în Cluj-Napoca, a fost găsită suma de 1,7 milioane de euro, care a fost indisponibilizată de procurori prin instituirea sechestrului asigurator, în baza art.163 din Codul de procedură penală, raportat la art.255 alin. 4, Cod penal.
Teia Sponte susţine că banii aceia erau daţi de George Becali pentru a cumpăra terenuri în Cluj şi nu pentru a premia jucătorii Universităţii Cluj în eventualitatea în care aceştia câştigau meciul cu CFR Cluj.