Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a decis să mărească cu 50% plăţile de solidaritate şi primele acordate celor 55 de selecţionate care participă la prima ediţie a Ligii Naţiunilor, câştigătoarea competiţiei urmând să încaseze 10,5 milioane euro, a anunţat UEFA pe site-ul său oficial.
Conform datelor prezentate de forul continental, reprezentativa României va încasa 1,125 milioane euro pentru participarea la meciurile din Liga C, mai mult cu 375.000 euro faţă de suma anunţată iniţial (750.000 euro).
În Liga A, echipele participante vor primi câte 2,25 milioane euro (faţă de 1,5 milioane euro cât s-a anunţat iniţial), formaţiile din Liga B vor fi recompensate cu 1,5 milioane euro (faţă de 1 milion), iar cele din Liga C vor încasa câte 750.000 euro (faţă de 500.000).
Câştigătoarele grupelor din Ligile A, B, C şi D au dreptul la o primă suplimentară, care va creşte, de asemenea, cu 50 la sută. Iată valoarea acestor prime: Liga A - 2,25 milioane euro (faţă de 1,5 milioane), Liga B - 1,5 milioane (faţă de 1 milion), Liga C - 1,125 milioane (faţă de 750.000) şi Liga D - 750.000 euro (faţă de 500.000).
Suma maximă din plăţile de solidaritate şi prime va fi de 4,5 milioane euro pentru o echipă din Liga A, 3 milioane euro pentru una din Liga B, 2,25 milioane euro pentru o formaţie din Liga C şi 1,5 milioane euro pentru o selecţionată din Liga D, subliniază UEFA.
Însă, cele patru campioane din Liga A, care se vor lupta pentru trofeu în luna iunie 2019, vor beneficia de prime suplimentare, care se vor cifra la 6 milioane pentru câştigătoarea titlului, 4,5 milioane pentru vicecampioană, 3,5 milioane pentru ocupanta locului al treilea şi 2,5 milioane pentru echipa de pe poziţia a patra.
Astfel, câştigătoarea competiţiei va intra în posesia sumei totale de 10,5 milioane euro (4,5 milioane pentru câştigarea grupei şi 6 milioane pentru cucerirea trofeului).
Liga Naţiunilor este o nouă competiţie care a fost lansată în luna septembrie, în urma remarcilor asociaţiilor naţionale, a antrenorilor, jucătorilor şi suporterilor, a căror opinie majoritară a fost aceea că meciurile amicale nu prezintă o miză suficientă pentru echipele naţionale.
Selecţionata României evoluează în Grupa a 4-a din Liga C, aflându-se în acest moment pe poziţia a treia, cu 2 puncte, după primele două etape. Primele două locuri sunt ocupate de Muntenegru şi Serbia, cu câte 4 puncte, în timp ce ultima poziţie, cu 0 puncte, este ocupată de Lituania, echipă pe care tricolorii o vor înfrunta joi seara, la Vilnius.