Antrenorul echipei CFR Cluj, portughezul António Conceição, a declarat, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca formaţia din Gruia să câştige cele trei puncte în meciul cu Poli Iaşi, din Liga 1 de fotbal.
"Poli Iaşi e o echipă foarte bună, o echipă bună pe tranziţie, care joacă foarte bine cartea contraatacului. Am analizat adversarul de mâine seară şi cred că vom face un meci bun. Ne dorim să obţinem cele trei puncte în jocul de mâine. Într-adevăr este o posibilitate să ajungem pe primul loc, însă nu acesta este este acum scopul primordial, ci să câştigăm cele trei puncte", a afirmat lusitanul.
Antrenorul campioanei a subliniat că obiectivul echipei clujene este să câştige un nou titlu: "Obiectivul CFR-ului este acela de a câştiga campionatul, e normal să ne dorim să fim pe locul întâi, locul întâi îţi dă forţă, dă motivaţie echipei, însă noi suntem concentraţi pe fiecare joc în parte, nu ne gândim ce se întâmplă în viitor. Vom vedea în pauza competiţională, dacă suntem pe primul loc, foarte bine, dacă nu, vom lupta să fim pe primul loc".
Conceição a precizat că pauza pentru meciurile echipelor naţionale a fost una binevenită.
"A fost o pauză binevenită, pentru ca jucătorii accidentaţi să se recupereze şi să revină în lot, să participe la antrenamente cu echipa şi acesta este principalul avantaj", a comentat tehnicianul.
El s-a referit şi la situaţia "veteranului" brazilian Julio Baptista: "Este un jucător care s-a antrenat cu noi astăzi, munceşte alături de echipă. CFR Cluj are un lot numeros, are 26 de jucători în lot, este important ca lumea să înţeleagă că eu apăr interesele acestei echipe, nu avem niciun conflict în interiorul lotului şi de fiecare dată antrenorul va decide cine este mai pregătit să joace".
António Conceição nu consideră un avantaj faptul că Poli Iaşi a venit la Cluj fără doi jucători de bază, Andrei Cristea şi Ionuţ Panţâru. "Nu consider că este un avantaj, din contră, jucătorii care vor intra în locul lor o vor face foarte bine, cu siguranţă", a spus portughezul, care nu se confruntă în acest moment cu nicio problemă de lot.
Conceição a vorbit şi despre plecarea preşedintelui Iuliu Mureşan: "A fost un om important la acest club, un om care a făcut multe pentru CFR Cluj. Dar e un capitol încheiat".
António Conceição a felicitat selecţionata Under 21 a României, care s-a calificat la Campionatul European de tineret din 2019 chiar în dauna echipei Portugaliei: "Vreau să felicit naţionala sub 21 de ani, a făcut un rezultat şi a făcut o muncă fantastică. E o generaţie foarte bună, sper ca generaţia aceasta să aducă în viitor rezultate şi la naţionala mare, pentru că România are nevoie de o generaţie foarte bună, merită acest lucru, merită să fie din nou în elita fotbalului".
"Sunt mulţi, foarte mulţi jucători cu calitate (la Under 21), sper să aibă un viitor strălucit, să prindă contracte bune, dar mai ales să facă performanţă, pentru că ei sunt doar la începutul unui drum", a adăugat tehnicianul.
"Am fost şi la meciul naţionalei mari, şi naţionala mare a făcut un meci bun, a luat un punct important împotriva Serbiei, vreau să-i felicit şi pe ei, şi în special pe Ţucudean şi pe Manea, jucătorii noştri, care au evoluat în acel meci. Îmi doresc foarte mult ca România să se califice şi să aibă un viitor strălucit", a comentat Conceição.
António Conceição a vorbit şi despre revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo: "Este un antrenor cu mare experienţă în România, probabil de aceea a fost readus la Dinamo, eu îi urez mult succes în campionat, mai puţin împotriva CFR-ului".
CFR Cluj o întâlneşte pe Poli Iaşi, vineri, de la ora 21:00, pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, în etapa a 12-a a Ligii 1 de fotbal.