Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al FC Botoșani a declarat astăzi într-o conferință de presă că se așteaptă la o partidă extrem de dificilă luni pe "Municipal" cu Universitatea Craiova.
Tehnicianul a afirmat că a vorbit foarte mult cu noii săi elevi de când a preluat echipa și le-a cerut acestora să-și regăsească determinarea și "răutatea" pe care au avut-o de la promovarea în Liga 1, însă pe care, surprinzător, au pierdut-o între timp.
"Va fi un joc dificil pentru noi, pentru că întâlnim echipa de pe locul 3, CS Universitatea Craiova, o echipă bună, cu jucători care pot face diferența, însă eu am încredere în echipa mea, i-am simțit în scurtul timp pe care l-am avut la dispoziţie că sunt foarte motivaţi. Ne dorim foarte mult să câştigăm această partidă. Totul va depinde de determinarea noastră în teren pe care sunt convins că o să o avem. Am vorbit cu jucătorii, au mai fost perioade de acest gen şi ce pot să promit suporterilor e că echipa va avea determinare, va avea atitudine. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere şi încă o data ne dorim să câştigăm acest joc", a declarat Liviu Ciobotariu.
Adrian Iordache este noul secund al FC Botoșani. Acesta este colaboratorul lui Liviu Ciobotariu în ultimii cinci ani și spune că poate face lucruri frumaose aici la Botoșani.
"Sunt bucuros că am ajuns la FC Botoșani din postura de antrenor secund, este un club de tradiție aici în Moldova. Am întâlnit aici oameni deosebiți, o echipă bună și sperăm din tot sufletul să putem face rezultate pe măsura așteptărilor oamenilor de aici. Lucrez cu Ciobi de cinci ani, știm unul cu celălalt ce avem de făcut și sperăm să fie de bun augur venirea noastră la Botoșani. Ne dorim foarte mult o victorie cu Craiova luni seara și sperăm ca și suporterii să fie alături de noi , să ne susțină pentru că ne așteaptă un meci foarte greu dar și noi avem un lot bun de jucători și sperăm să terminăm meciul cu un rezultat pozitiv. Ne dorim foarte mult play-off-ul, știm că ne așteaptă etape foarte grele, este un campionat echilibrat, sunt cinci, șase echipe care își dorest acest lucru dar sperăm și suntem convinși că putem face acest lucru și sperăm să reușim. Am adus în rândul jucătorilor o stare de spirit nouă, un entuziasm din partea lor și sperăm să-i motivăm cum trebuie până la sfărșitul anului ca în februarie șă fim cu șanse reale la play-off", a declarat Adrian Iordache, secundul FC Botoșani.
Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat că niciun fotbalist nu va pleca de la echipă în această iarnă.
Anunţul oficialului botoşănean a apărut la puţin timp după ce Florin Manea, impresarul lui Diego Fabbrini, a dezvăluit că italianul ar avea o ofertă de la CFR Cluj.
"Am auzit şi eu de acest lucru, dar nu pleacă nimeni. Nici Fabbrini, nici alt jucător. Diego este un fotbalist bun. Are ceva din spiritul campionatului englez. Ongenda râde la fiecare pasă, el e mai serios. E unul dintre cele mai mari talente din scurta istorie a clubului. Are ceva special. Fabbrini, categoric, va primi ofertă în iarnă. Dar nu va pleca! Fabbrini are şi talent, dar munceşte şi mult…Oricum înainte de a face un transfer, mă consult cu Liviu Liviu Ciobotariu. El are ultimul cuvânt. Dacă antrenorul îmi spune că are ce pune în loc şi că se poate descurca fără Fabbrini sau fără alt jucător, atunci mă pun la masa trataivelor", a declarat Valeriu Iftime.