Antrenorul echipei de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, a declarat că formaţia sa are şanse foarte mari să ajungă în primele şase echipe din ligă, dar acest lucru depinde foarte mult şi de rezultatul meciului de sâmbătă, cu Astra Giurgiu.
"Jocul de mâine este foarte important pentru viitorul nostru. Mai sunt şase jocuri, patru acasă şi două în deplasare, şi avem o şansă foarte mare să ajungem în primele şase echipe, dar asta depinde foarte mult de jocul de mâine. Dacă am câştiga meciul, cu trei puncte mâine am fi pe un loc de play-off. Sper să şi reuşim. Sunt conştient de valoarea pe care o au jucătorii noştri şi sunt convins că mâine vom face un joc bun, pentru că ne dorim foarte mult pentru noi, pentru club, pentru suporteri", a declarat Eugen Neagoe, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a mai spus că pentru meciul de sâmbătă, Sepsi OSK nu se va putea baza pe trei jucători: Istvan Fulop, care se reface după o operaţie, Gabriel de Moura, care este suspendat, şi Daisuke Sato, care a fost convocat la naţionala Filipinelor.
Referindu-se la meciurile anterioare, Neagoe a menţionat că echipa sa a fost dezavantajată de greşelile de arbitraj şi speră ca acestea să nu se mai repete.
"S-au făcut greşeli şi de către noi şi de către arbitri şi toate aceste greşeli coroborate au dus la faptul să nu câştigăm. Nu vreau să mă întorc la fiecare joc în parte, dar la fiecare joc în parte au fost greşeli mari, aşa cum am spus, din partea noastră, dar şi din partea arbitrilor. Nu vreau să înţelegeţi greşit, să mut vina sau să nu-mi asum rezultatele. Mi le asum", a mai spus Eugen Neagoe.
Meciul dintre Sepsi OSK şi Astra Giurgiu, din etapa a 16-a a Ligii 1 de fotbal, se va disputa sâmbătă, de la ora 16:00, pe stadionul "Municipal" din Sfântu Gheorghe.