Nicolae Dică a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că este un antrenor bun şi statistica meciurilor disputate de FCSB arată acest lucru. El a mai spus că a avut oferte de a antrena şi din ţară, dar şi din străinătate.
"Am vorbit ieri cu Gigi Becali şi i-am spus că mi-aş dori ca după jocuri să fiu eu criticat, nu jucătorii, eu cu ei mă duc la luptă. Sunt antrenor bun, statistica e de partea mea. Vom vedea ce va fi, nu sunt antrenor pe viaţă la Steaua. Patronul mi-a spus că are încredere în mine şi că vrea să plec la mai bine. Eu am încredere în mine, consider că sunt un antrenor bun. I-am spus domnului Becali că nu este ok să mă critice la TV. Cu siguranţă mâine seară vom avea o atitudine bună în meciul cu FC Viitorul şi sper să reuşim ce am făcut la antrenamente. Sper ca mâine să demonstrăm că meciul cu Sepsi a fost un accident. Sunt oameni care mă şi apreciază, am avut oferte şi din ţară şi de afară", a declarat Dică, într-o conferinţă de presă.
Partida FCSB - FC Viitorul va avea loc, duminică, de la ora 20:00, în etapa 19-a a Ligii 1.