Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Devis Mangia, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că speră ca suporterii să fie alături de formaţia ''alb-albastră'' în aceste momente mai dificile, după eşecul cu Dinamo (0-3).
''Ne aşteaptă un meci foarte dificil. Nu sunt fericit. Am avut o discuţie cu băieţii după meci şi sunt conştienţi că am făcut un joc slab cu Dinamo. Nu au fost necesare foarte multe vorbe. A fost un meci slab, dar dacă a fost o problemă de motivaţie, atunci este o problemă mult mai mare. A fost un meci similar cu cel disputat cu Sepsi la Sfântu Gheorghe, probabil mai slab. E bine în fotbal că după un meci urmează mereu altul, iar acum putem demonstra că a fost un accident. Sper că suporterii vor veni alături de echipă în acest momente mai dificile, dar nu pot să-i oblig. E un moment dificil, după un rezultat foarte greu, venit după trei victorii. Sunt deschis să explic tot ce trebuie, toate comentariile analiştilor'', a declarat Mangia înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaş de miercuri.
''Nu cred că jucătorii se considerau în vacanţă, din analiza mea există câteva corelaţii între cele două meciuri, cu Sepsi şi Dinamo'', a a precizat tehnicianul italian.
Mangia şi-a asumat înfrângerea cu Dinamo, dar nu s-a gândit niciun moment să demisioneze: ''Mi-am cerut scuze după meci, aşa am simţit în acel moment, pentru că în primul rând eu nu am făcut o treabă bună. E clar că am greşit. E exclusă o demisie a mea după acest meci. Clubul poate lua ce măsuri crede. Fanii pot avea orice reacţie consideră. Într-un moment de dificultate, dacă există o persoană care e foarte importantă pentru mine, eu încerc să stau mai aproape de această persoană, alţii pot face ce vor''.
Devis Mangia a explicat şi alegerile sale în privinţa primului ''unsprezece'' şi nu a fost de acord că echipa joacă prost în ultima vreme, deşi a admis evoluţia slabă din meciul cu Dinamo: ''Eu văd jucătorii în fiecare zi la antrenamente şi după aceea decid, este foarte simplu. Fac evaluări în funcţie de ce văd. Nu sunt de acord că fundaşii au greşit, pentru că nu au greşit doar fundaşii, a greşit toată echipa, şi în alte zone de teren în acest meci. Nu cred că jocul nostru prost este o referinţă pentru echipă, pentru că nu am văzut jocuri bune nici pe alte stadioane din România. Pentru că e o problemă să joci, e o problemă să faci antrenament - azi avem antrenament pe sintetic, dar mâine nu jucăm pe teren sintetic -, pentru mine acestea sunt problemele''.
''În fotbal, când se pierde un meci, problema este decizia antrenorului în privinţa primului 'unsprezece' sau pregătire fizică, dar eu nu cred aşa, ci că sunt alte probleme'', a subliniat Mangia.
''Eu sper ca după meciul cu Mediaşul să avem mai multe puncte decât avem în acest moment'', a afirmat Mangia, care a explicat de ce echipa are mai puţine puncte faţă de sezonul trecut, pentru ''e un campionat diferit, mai echilibrat'', însă din punctul său de vedere problema echipei nu este prezentul, ci felul cum a jucat la începutul sezonului.
''Despre întăriri vom putea vorbi mâine seară, după meci. În acest moment mă interesează doar echipa mea, nu alţi jucători'', a ţinut să precizeze Mangia.
Legat de contractele prelungite fundaşilor Renato Kelic, Radoslav Dimitrov şi portarului Mirko Pigliacelli, Mangia a comentat că aceasta fost decizia clubului, dar după ce a fost întrebat şi el: ''Aceasta este soluţia cea mai bună pentru noi, Mirko a avut un campionat bun, foarte bun, a meritat acest contract. Sunt mulţumit de toţi jucătorii care au venit în această perioadă''.
''Pentru mine este importantă echipa, nu sunt importanţi jucătorii singuri. Dacă Mitriţă câştigă titlul de golgheter pentru că echipa joacă bine şi câştigă meciurile, este bine'', a mai adăugat Mangia.
Universitatea Craiova o va întâlni miercuri, de la ora 20:00, pe Gaz Metan Mediaş, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', în etapa a 21-a a Ligii 1 de fotbal, ultima din 2018.