Echipa Steaua Bucureşti a învins formaţia spaniolă de ligă secundă Alicante CF, scor 2-0 (1-0), în ultimul joc de verificare disputat în cantonamentul din localitatea iberică Oliva Nova. Golurile steliştilor au fost înscrise de Pantelis Kapetanos (18) şi Alin Liţu (90).
Steaua a început meciul în următoarea formulă:
Zapata - Ogăraru, Tudose, D. Goian, Filip - Tiago - Szekely, Toja, Bicfalvi, Ionescu - Kapetanos. Antrenorul Marius Lăcătuş a început repriza secundă cu alţi 11 jucători:
Cernea - P. Marin, Ghionea, Baciu, Rada - Lovin - Nicoliţă, D. Moreno, B. Stancu, Ochiroşii - Liţu.
"
Încercăm să muncim foarte mult. Ne dorim să rămânem la această echipă şi după cum toată lumea se aşteaptă, ne dorim să fim campioni. Am devenit din ce în ce mai agresivi. Mirel a fost un lider, se vedea în jocul echipei, dar sperăm că va fi bine. Principalul adversar va fi Dinamo. Nu sunt în măsură să decid eu căpitanul", a spus Alin Liţu, foto.
Fundaşul Dorin Goian a purtat banderola de căpitan în prima repriză, iar în cel de-al doilea mitan aceasta a ajuns la Ghionea.
Steaua a disputat ultimele 10 minute ale partidei în nouă jucători de câmp, după ce Ghionea a fost eliminat.
În celelalte meciuri de pregătire din Spania, Steaua a învins echipa chineză Tianjin Teda (scor 3-1) şi a remizat cu liderul campionatului elveţian, FC Zurich, scor 2-2.
Delegaţia Stelei va părăsi Spania în această seară, urmând să ajungă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă în jurul orei 2:30.