Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, nu renunţă la ideea de a mări numărul de echipe participante la Cupa Mondială de la 32 la 48 încă de la ediţia din Qatar, din 2022, deşi o schimbare nu era prevăzută decât începând cu 2026.
"Dacă vă gândiţi că este un lucru bun să avem 48 de echipe la CM, de ce să nu încercăm cu patru ani înainte?", a declarat Infantino, prezent la o conferinţă despre sport la Dubai.
O decizie în acest sens urmează să fie luată până în luna martie, data prevăzută pentru tragerea la sorţi a grupelor de calificare.
Deocamdată nu se ştie dacă o parte din meciuri s-ar putea disputa şi în alte ţări, având în vedere relaţiile tensionate dintre Qatar şi Arabia Saudită şi aliaţii ei.
"Dacă putem aduca mai multe ţări din Golf pentru a găzdui meciuri, ar fiun lucru benefici pentru regiune şi lumea întreagă", a mai spus Infantino.