José Mourinho se consideră prea tânăr pentru a se retrage şi are ambiţia de a prelua banca tehnică a unei noi echipe de top, a afirmat antrenorul portughez, la o lună de la demiterea sa de la conducerea tehnică a echipei de fotbal Manchester United.
"Vreau să antrenez. Sunt prea tânăr, sunt în fotbal de multă, multă vreme, iar în curând voi împlini 56 de ani. Sunt prea tânăr ca să mă gândesc la retragere", a precizat Mourinho pentru BeIN Sports.
"Eu aparţin fotbalului de elită şi aici vreau să revin", a adăugat tehnicianul portughez, concediat de United pe 19 decembrie.
De la plecarea celui supranumit "The Special One", succesorul său interimar, norvegianul Ole Gunnar Solskjær, a câştigat şase meciuri din şase cu "Diavolii Roşii".
Mourinho a întreţinut o relaţie tensionată cu mai mulţi jucători cheie din efectivul său, între care campionul mondial francez Paul Pogba.
"Fraza lui Alex Ferguson (emblematicul antrenor de la MU) pe care am păstrat-o este: 'Atunci când un jucător devine mai important decât echipa, la revedere"', a adăugat Mourinho. "Antrenorul este aici pentru a antrena, nu pentru a face disciplină cu orice preţ", a mai spus el.
Mourinho le-a replicat şi celor care l-au criticat, afirmând că merita acelaşi respect ca Pep Guardiola (Manchester City) sau Carlo Ancelotti (Napoli) pentru succesele obţinute de-a lungul carierei.
"Dacă vorbiţi de Guardiola, Ancelotti, un grup din care fac parte, antrenori care au câştigat lungi, lungi perioade, unde sunt tinerii cu un real impact în termeni de rezultate? Unde sunt?", s-a întrebat Mourinho.