Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Devis Mangia, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că speră ca jucătorii săi să-şi menţină nivelul de concentrare şi la partida cu FC Hermannstadt, după victoria reuşită în faţa campioanei CFR Cluj (2-0).
''Sâmbătă trebuie să răspundem practic la întrebarea dacă putem menţine nivelul de concentrare după victoria din derby-ul cu CFR Cluj, dacă vrem să facem mai mult decât am făcut până acum'', a afirmat Mangia.
''Este un meci dificil, foarte important, cu atât mai important cu cât am câştigat meciul cu CFR din etapa trecută. Nu mă interesează ce au făcut CFR şi FCSB cu Hermannstadt. Este un meci greu, dar vom merge la Piteşti pentru a face maximum posibil'', a mai spus tehnicianul italian.
Mangia a apreciat că echipa nu este favorizată de faptul că meciul se va juca la Piteşti decât prin prisma faptului că ar putea veni mulţi suporteri craioveni: ''Nu suntem avantajaţi că jucăm la Piteşti, pentru că nu cunoaştem terenul. Sper că suntem avantajaţi din punct de vedere al suporterilor, dar terenul este cel care contează. Sper să avem cât mai mulţi suporteri la meci, pentru că va fi cu siguranţă mai bine pentru noi''.
Antrenorul italian a comentat şi ultimele două meciuri jucate de sibieni în Liga 1, 1-1 cu CFR Cluj şi 0-3 cu FCSB, ambele în deplasare: ''FC Hermannstadt a avut două meciuri diferite în ultimele etape, la Cluj au marcat din fază fixă, iar pe Arena Naţională au luat gol imediat''.
''Hermannstadt a jucat în această perioadă puţin diferit, dar vom vedea ce va fi. Hermannstadt avea un antrenor diferit când am jucat la Craiova, apoi au schimbat antrenorul, acum au schimbat puţin stilul de joc. Sunt o echipă compactă, puternică din punct de vedere fizic, sunt o echipă periculoasă. Au făcut foarte multe puncte în ultima perioadă'', a mai spus Mangia.
''Dacă Universitatea câştigă meciul cu Hermannsdtadt, nu sunt importante rezultatele celorlalte echipe'', a subliniat Devis Mangia, care a caracterizat şi suporterii Universităţii: ''Cred că suporterii Craiovei sunt cei mai frumoşi dintre fanii echipelor la care am lucrat eu. Şi cei ai echipei Palermo sunt la fel, dar aici sunt mai numeroşi, pentru că stadionul este plin la fiecare meci''.
Universitatea nu are jucători accidentaţi pentru meciul de sâmbătă, ''chiar dacă nu toţi sunt la sută la sută'' în acest moment.
Mangia a menţionat că va exista o rotaţie a jucătorilor din lot, dar acest lucru depinde de mai mulţi factori: ''În funcţie de ce credem că ar putea crea mai multe probleme adversarului sau dacă noi considerăm că sunt jucători mai potriviţi pentru acel tip de meci. Depinde doar de jucători. Dacă toţi se antrenează la acelaşi nivel, este mai simplu pentru mine să fac rotaţia''.
Mangia nu are preferinţe legate de echipele care să obţină calificarea în play-off: ''Cine merită, să joace în play-off. În acest moment sunt puţin mai avantajate Astra şi Viitorul, dar meciurile următoare nu sunt simple pentru nimeni. Botoşani poate fi în play-off, dar depinde ce face cu Dinamo. Este foarte deschis. Eu sunt puţin preocupat din acest punct de vedere pentru ultima etapă, pentru că noi jucăm joi în cupă. Sâmbătă este exclus să jucăm (în campionat), iar dacă va fi duminică, jucăm cu echipa pe care o întâlnim miercuri''.
Universitatea va juca în ultima etapă din sezonul regulat cu Astra Giurgiu, acasă, pe 2-3 martie. În data de 28 februarie, Universitatea are meci în deplasare cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, în sferturile Cupei României.
Mangia consideră că asistenţa video la arbitraj (VAR) este utilă, dar se poate greşi şi cu ea. ''Eu vreau ca arbitrii să îşi facă treaba corect, cum a făcut Haţegan duminică la Craiova (în meciul cu CFR Cluj, n. red.). Protagonişti pe teren au fost jucătorii, iar pentru mine acesta este cel mai important lucru''.
Universitatea va juca sâmbătă cu FC Hermannstadt, de la ora 14:00, la Piteşti, în etapa a 24-a a Ligii 1.